„Proiectul de reorganizare administrativa (…) va fi reluat in anul urmator. Sa speram ca atunci vor intelege toate fortele politice, dupa ce le vor iesi din cap fumurile legate de anul electoral, si sa ne putem aseza la masa sa avem o discutie sanatoasa despre reorganizarea administrativa a Romaniei„, a spus Liviu Dragnea, potrivit Agerpres.
In opinia sa, proiectul de reorganizare administrativa trebuie sa aiba ca principal obiectiv descentralizarea, atat din punct de vedere al resurselor, cat si al puterii de decizie.
„Faptul ca nu se face descentralizare ne face sa mostenim si sa ne chinuim cu acelasi sistem rigid, comunist, pentru ca practic institutiile publice din Romania sunt aceleasi de dinainte de revolutie, cu nume schimbate. Dar acelasi sistem ultra-piramidal, in care practic piramida este intoarsa, foarte multi in administratia centrala, foarte multa decizie si resurse financiare, iar la nivelul care e cel mai aproape de cetateni, resursele si decizia sunt foarte mici„, a argumentat liderul PSD.
El a adaugat ca actualele regiuni de dezvoltare sunt prea mari pentru a putea fi eficiente, pronuntandu-se in favoarea unor regiuni administrative de dimensiuni mai reduse.
„Regiunile nu mai pot ramane in configuratia actuala. Aceste opt regiuni sunt prea mari, ele au fost facute in 1997, atunci cand aveam un program de preaderare (…). Pentru acea etapa, aceasta repartizare pe regiuni de dezvoltare a fost buna (…), administratia locala din Romania a invatat sa gandeasca in spirit regional. Dar in etapa in care discutam de regiuni administrative, aceste regiuni sunt mult prea mari, greu de administrat si nu pot fi coagulate toate energiile„, a mai spus Liviu Dragnea.