LOTERIA BONURILOR FISCALE 22 IULIE:
Bonurile fiscale emise în data de 17 iunie 2018, cu o valoare de 977 de lei, au fost desemnate câştigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică.
Fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.
Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al Companiei Naţionale „Loteria Română” (CNLR) timp de minimum 30 de zile.
Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate şi o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF.
În situaţia în care, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista cuprinde cel mult 100 de cereri, premiul de 1 milion de lei este împărţit persoanelor care le-au depus, după verificarea autenticităţii bonurilor câştigătoare. Dacă în urma centralizării se constată depăşirea numărului maxim de 100 de cereri de revendicare, va fi organizată a doua extragere în vederea determinării a 100 de câştigători.
LOTERIA BONURILOR FISCALE 17 iunie 2018: Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a organizat duminică o nouă extragere a bonurilor fiscale, la care participă bonurile emise în perioada 1 – 31 mai 2018, conform unui comunicat al instituţiei.
UPDATE. Bonurile fiscale câştigătoare sunt cele emise în data de 5 mai şi au o valoare de 183 lei.
ŞTIREA INIŢIALĂ. Fondul de premiere a rămas neschimbat, respectiv un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.
Selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape. Duminică, 17 iunie, va fi organizată prima etapă, care va consta în extragerea bilelor ce vor determina ziua emiterii şi valoarea bonurilor câştigătoare. Înregistrarea extragerii Loteriei bonurilor fiscale va fi difuzată pe TVR 1, începând cu ora 20:40. Dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere pentru determinarea celor maximum 100 de bonuri câştigătoare.
Extragerea va avea două etape. În etapa I va fi extrasă bila pentru determinarea zilei emiterii bonurilor câştigătoare, cu numere de la 1 la 31, iar în etapa a II-a vor fi extrase trei bile pentru determinarea valorii bonurilor câştigătoare. Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al CN „Loteria Română” (CNLR) pentru o perioadă de minim 30 de zile.