Ludovic Orban: Cerem Guvernului să retragă propunerile pentru funcţia de comisar european. Ne facem de râs

PNL cere Guvernului să retragă propunerile pentru funcţia de comisar european, a anunţat preşedintele liberalilor, Ludovic Orban, care a precizat că aceste propuneri riscă să fie respinse.
Iulian Tudor
12 aug. 2019, 12:20
Ludovic Orban: Cerem Guvernului să retragă propunerile pentru funcţia de comisar european. Ne facem de râs

„PNL solicită Guvernului să retragă propunerile pentru funcţia de comisar european, în persoana Rovanei Plumb sau a lui Dan Nica. Ne facem de râs cu astfel de propuneri. Astfel de propuneri nu au şansa să treacă de Parlamentul European, riscă să facă România de râs şi ne vor pune în situaţia ca România să nu poată să obţină un portofoliu important datorită vulnerabilităţii şi slăbiciunii acestor propuneri. Atât Rovana Plumb cât şi Dan Nica au probleme de integritate foarte grave, de asemenea au probleme legate de profesionalismul şi seriozitatea în activitatea publică. (…) Sunt candidaturi neserioase, care din punctul meu de vedere riscă să pună România într-o situaţie jenantă, să ducă la respingerea acestor candidaţi şi vor şubrezi şansa pe care o are România de a obţine un portofoliu important în aceste negocieri. Guvernul a acţionat unilateral, nu au luat decizie decât de la PSD, probabil nici conducerea PSD nu a votat aceste candidaturi în integralitatea sa, nu a existat nicio consultare publică, nici instituţională, nici între partidele politice, iar aceste candidaturi sunt profund nocive pentru România”, a declarat Ludovic Orban, la finalul şedinţei Biroului Politic Naţional al PNL.

El a motivat că aceste propuneri riscă să fie respinse, deoarece în cazul Rovanei Plumb şi a lui Dan Nica Parlamentul a respins cererile de începere a urmăririi penale.

„Rovana Plumb se află în situaţia care a fost reclamată de Comisia Europeană şi anume aceea prin care Parlamentul blochează anchetele în justiţie, majoritatea PSD-ALDE a făcut un zid în jurul Rovanei Plumb pentru a împiedica adoptarea cererii de urmărire penală în cazul Belina, de asemenea, domnul Nica s-a aflat în situaţia de cerere de urmărire penală în dosarul Microsoft. Este ceasul al 12-lea şi nu vreau să ajungem în situaţia ca fie preşedintele CE să respingă aceste propuneri, fie să ajungem la situaţia ca în Parlamentul European aceşti candidaţi sau unul dintre aceşti candidaţi să fie în situaţia de a nu fi votaţi de Parlamentul European”, a spus Orban.

El a arătat că PNL nu face recomandări PPE cu privire la cele două candidaturi.

„Cunoaştem exigenţa care este cea mai mare exigenţă în privinţa integrităţii în exercitarea funcţiilor publice care există la nivelul PPE. Putem noi să facem orice, că aceste candidaturi, din punctul meu de vedere, au şansă aproape de zero de a trece de procedurile din Parlamentul European”, a conchis preşedintele PNL.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, salt uriaș în clasamentul coeficienților! Oltenii pot egala performanța FCSB de acum 2 ani
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi reguli pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va obține sau reînnoi mai greu permisul de conducere
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT