Ludovic Orban: „Vom creşte pensiile cu cât este posibil”

Premierul Ludovic Orban nu vrea să spună momentan procentul exact de creștere al pensiilor de la 1 septembrie. "Vom crește pensiile cu cât este posibil", a fost răspunsul premierului la o întrebare legată de majorarea pensiilor de la 1 septembrie.
Romania TV
10 iun. 2020, 14:17
Ludovic Orban:

„Noi lucrăm pe bază de analize, pe bază de date, pe baze de prognoze serioase, pe bază de studii de impact şi aşa mai departe. Primul lucru, să se facă analiza pe starea economică şi bugetară pe primele 6 luni, conform Legii responsabilităţii fiscal-bugetare.

Doi, trebuie realizată o prognoză pe termen mediu şi lung privind evoluţia economiei româneşti care să fie corelată cu perspectivele de evoluţie ale economiei europene în ansamblul său, pentru că România este indisolubil legată de economia Europei, 80% din schimburile comerciale le avem cu state din Uniunea Europeană. (…)

Citeşte şi: 

În funcţie de aceste date, vom şti foarte clar care va fi decizia. Vom creşte pensiile, dar vom creşte pensiile cu cât este posibil din punct de vedere al realităţii economice şi, mai ales, vom creşte pensiile, astfel încât să avem garanţia că pot fi plătite pensiile”, a declarat Ludovic Orban, miercuri, întrebat când va fi făcut anunţul privind majorarea pensiilor de la 1 septembrie.

Orban a adăugat că „nu pot fi plătite pensiile numai până la alegeri, aşa cum vrea PSD”, ci trebuie să existe garanţia că „pot fi plătite pensiile şi în 2021 şi în 2022 şi în 2023 şi în 2024”.

„Fără să afectăm bugetele necesare pentru proiectele de investiţii, fără să afectăm resursele financiare necesare pentru dezvoltarea economică, pentru dezvoltarea infrastructurii de transport, de energie, de sănătate, de educaţie, pentru că România are nevoie ca de de aer de investiţii majore în toate aceste domenii de activitate şi fără acest front investiţional riscăm să afectăm perspectivele de dezvoltare ale României pe termen lung. Ca atare, vom creşte pensiile, cu cât vom creşte pensiile, vom anunţa când vom avea datele necesare”, a mai spus premierul. 

Citeşte şi: 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Așa arăta Buzăul în ziua în care Mihaela Runceanu a fost condusă pe ultimul drum, acum 37 de ani. Mașina mortuară abia a putut ieși de pe stradă
Fanatik.ro
Popescu, Sava sau Isenko? Care e cel mai bun dintre cei trei super-portari ai Universităţii Craiova
Capital.ro
Salarii mai mari pentru profesori în 2027. Sindicatele cer ca dascălii cu 25 de ani vechime să fie plătiți la nivelul medicilor specialiști
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Răsturnare de situație în America. Premiere istorice după alegeri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT