„Ca să știți din capul locului, să nu se facă speculații: problema este la când și cum se va decide domnul Oprea, și nu UNPR-ul, ci domnul Oprea”, a afirmat Mădălin Voicu înainte de a intra în sala de grup a PSD din Camera Deputaților.
Citeşte şi: Semnarea protocolului de colaborare PSD-UNPR, amânată: Liviu Dragnea: E o zi complicată pentru Gabriel Oprea
Semnarea protocolului de colaborare dintre PSD și UNPR a fost amânată miercuri până după momentul votului din Senat referitor la Gabriel Oprea.
Liviu Dragnea a precizat miercuri, înaintea începerii votului în Senat, că se va stabili o nouă dată cu UNPR după votul din plenul Senatului privind cererea DNA de urmărire penală a lui Gabriel Oprea. Liderul PSD a declarat că textul protocolului a fost discutat și finalizat marţi seară,
Evenimentul urma să aibă loc la ora 9,30 la Palatul Parlamentului.
Documentul privește colaborarea celor formațiuni în alegerile locale, votul într-un singur tur de scrutin și candidatura pe liste comune la alegerile parlamentare din această toamnă.
Anterior, surse din UNPR declarau că formațiunea ar putea susține alegerea primarilor în două tururi dacă nu va fi semnat protocolul cu social-democrații, Agerpres.