„Amintindu-ne de victimele Holocaustului din România marcăm începutul, nu sfârșitul, responsabilității noastre în asumarea istoriei recente, astfel încât tragedia victimelor Holocaustului să nu se mai repete vreodată. Ministerul Afacerilor Externe susține pe deplin eforturile de educare a tinerei generații în spiritul drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, astfel încât acestea să înțeleagă consecințele acțiunilor discriminatorii, antisemite și rasiste. Comemorarea zilei de 9 octombrie marchează asumarea conștientă și sinceră a unui episod dureros al istoriei naționale”, se arată în mesajul transmis cu acest prilej AGERPRES de ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.
Potrivit ministrului, Ziua Națională pentru comemorarea Holocaustului din România reprezintă, totodată, „un prilej de a medita asupra consecințelor tragice ale manifestărilor extremiste asupra relațiilor comunitare și a valorilor solidarității umane, asupra perenității democrației, a legalității și a respectării drepturilor și libertăților fundamentale”.
Aurescu mai amintește că memoria Holocaustului este și unul din subiectele principale abordate în cadrul dezbaterilor interne ale organizației Alianța Internațională pentru Memoria Holocaustului („International Holocaust Remembrance Alliance — IHRA”), a cărei președinție va fi exercitată de România anul viitor.
„Preluarea de către România a Președinției organizației IHRA în 2016 este expresia recunoașterii eforturilor autorităților române de a păstra memoria Holocaustului prin intermediul instrumentelor legale și administrative dezvoltate la nivel național și local, inclusiv prin colaborarea cu societatea civilă și organizațiile evreiești din țară și de peste hotare. Am încrederea deplină că țara noastră va contribui semnificativ la implementarea mandatului acestei organizații: promovarea educației, comemorării și cercetării Holocaustului”, mai afirmă șeful diplomației române.
În context, MAE „salută aniversarea a zece ani de la fondarea Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România ‘Elie Wiesel’, un forum care reprezintă un exemplu de bune practici ale implementării recomandărilor Raportului Final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România — ‘Elie Wiesel'”.
În mai 2004, autoritățile române au aprobat ziua de 9 octombrie — dată ce marchează începutul deportărilor evreilor în Transnistria, în anul 1941 — pentru comemorarea oficială, în plan național, a Zilei Holocaustului.