Magda Vasiliu spune că a discutat cu ministrul Sănătăţii din România despre cazul fiului ei şi că acesta a admis că într-o situaţie similară nemediatizată copilul bolnav „nu ar fi avut nicio şansă”.
„Le multumesc tuturor celor care s au gandit la mine, dar nu pot sa ma abtin in a spune raspicat ca nu am nevoie nici de compasiune, nici de mila si nici de bani. Asa cum am spus si ieri, am nevoie de o lege buna, simpla, facuta pentru cetatean. Azi am avut o discutie telefonica cu dl ministru Florian Bodog, asa cum de altfel a declarat si dansul in sedinta de guvern. Omul Florian Bodog m-a ascultat, m-a intrebat ce probleme am si-mi place sa cred ca a inteles mesajul meu. Astept cu nerabdare raspunsurile ministrului Florian Bodog. Pentru ca asa cum i-am spus si dansului, eu sunt norocoasa in comparatie cu alte mame. Asa e in Romania… Apari la tv, ai relatii, stii oameni… Atunci se rezolva. L-am intrebat pe dl ministru ce sansa ar fi avut un copil ca Vlad daca mama lui era o femeie care nu aparea la tv si traia, sa zicem, in Giurgiu, fara bani, relatii si expunere publica… Răspunsul dlui ministru a fost extrem de sincer si confirma ceea ce stim cu totii… Nu prea sunt sanse….
Colegilor din presa care au dorit sa trateze pe larg situatia grava in care ma aflu, le multumesc! Dar scopul meu nu e sa apar la tv… Asa ca ii rog pe toti sa urmareasca activitatea de la Sanatate in cele 2 saptamani date de premier pentru micsorarea birocratiei. Ce am scris ieri nu e despre mine. E despre altii ca mine pe care nu i vede si nu i cunoaste nimeni… Stiti cati sunt doar aici, in Roma.???.. Nu stiti….nici eu n-am stiut… Dar, acum am aflat. Exista suferinte inimaginabile pe care nu le stie nimeni. Iar sistemul trebuie sa rezolve destine, nu sa le franga definitiv„, a scris Magda Vasiliu pe pagina sa de Facebook.
„(Avizul) nu poate să fie de la un medic dintr-un spital, ci un medic din ambulatoriu. Aşa prevede legea. Ori unde găsesc eu la Roma, internată fiind cu copilul meu, medic oncolog dintr-un ambulatoriu dispus să pună parafa pe baza unor documente pe care i le trimit eu, pe o situaţie oarecare şi pe care nu o cunoaşte, nu cunoaşte copilul, dar avizul este obligatoriu. (…) Am întrebat, domnule, dacă era altcineva în locul meu, o persoană obişnuită, o mamă singură cu un copil cum este Vlad, dintr-un sat din Giurgiu, şi voia să plece neapărat, ce se întâmpla? Iar oficialul mi-a răspuns că probabil copilul nu ar fi avut nicio şansă”, a declarat Magda Vasiliu, într-o intervenţie telefonică la Prima Tv.
Şeful CNAS, Marian Burcea, a declarat, joi, că, în cazul fiului Magdei Vasiliu situaţia se va rezolva dacă se demonstrează că băiatul are un handicap, el precizând că legislaţia nu oferă concediu medical mamelor copiilor mai mari de şapte ani decât în cazul minorilor cu dizabilităţi.
„Potrivit legii, pentru copiii de peste şapte ani, mama nu mai beneficiază de concediu medical, decât dacă cel mic are un handicap şi înţeleg că băieţelul despre care vorbim are opt ani. Trebuie să demonstrăm că are un handicap pe nişte hârtii. Vreau să nu se interpreteze greşit, facem tot ce este posibil, dar trebuie să respectăm nişte reguli. Doamna are nevoie de concediu medical şi dacă mă întrebaţi pe mine, handicap mai mare decât boala asta nu cred că există, vorbesc în calitate de medic. Eu vreau date corecte de la familie ca să putem rezolva repede situaţia. Este uşor de spus că nu îi dăm concediu pentru că acel copil are mai mult de şapte ani, dar haideţi să vedem în ce condiţii se poate rezolva, cum îi putem ajuta. Trebuie să demonstrăm cât mai rapid că acest copil are un handicap”, a declarat preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Marian Burcea, pentru Mediafax.
Marian Burcea a precizat că, joi dimineaţă, a avut o întâlnire cu ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, pe această temă. Ministrul i-a cerut să rezolve această problemă, şeful CNAS menţionând că aşteaptă anumite documente din partea Magdei Vasiliu.
În şedinţa de guvern de joi, premierul Mihai Tudose i-a cerut ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, ca în cel mult două săptămâni să vină cu un proiect prin care să fie debirocratizat sistemul de sănătate, făcând referire la cazul Magdei Vasiliu.
Prezentatoarea ştirilor Prima TV, Magda Vasiliu, al cărei fiu a fost diagnosticat cu cancer, arată într-o postare pe contul său de Facebook, calvarul birocratic prin care trece în România, deşi băieţeul este tratat în Italia cu atenţie şi grijă, fără asigurare.