Mai multe vaccinuri împotriva COVID ar fi gata până la finalul lui 2020 sau începutul lui 2021, a dezvăluit preşedintele CE

Trei sau patru vaccinuri împotriva COVID-19 ar urma să fie disponibile în ţările din UE peste doar câteva luni, a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel.
Romania TV
28 oct. 2020, 14:29
Mai multe vaccinuri împotriva COVID ar fi gata până la finalul lui 2020 sau începutul lui 2021, a dezvăluit preşedintele CE

Mai exact, vaccinurile ar putea fi gata până la finalul anului 2020 sau începutul anului 2021.

”Potrivit informaţiilor noastre, sperăm ca, începând de la sfârşitul anului şi de la începutul anului viitor, trei sau patru vaccinuri să fie disponibile în mod treptat”, a declarat liderul UE, conform Reuters.

Doar o parte a populaţiei UE va fi vaccinată înainte de 2022

”Comisia Europeană (CE), în numele statelor membre (UE), a semnat numeroase contracte pentru a ne asigura că, atunci când sunt disponibiloe vaccinuri, vom putea beneficia de dozele de care avem nevoie”, a dat asigurări fostul premier belgian.

Nu doar existenţa unor vaccinuri eficiente e esenţială, spune Charles Michel, ci şi capacitatea logistică a statelor pentru a le distribui rapid către populaţie. Existenţa mai multor vaccinuri va face să apară tot felul de probleme logistice, de transport, de conservare şi de desfăşurare în campaniile de vaccinare, a mai spus el: ”De aceea, vreau să-i mobilizez pe şefii noştri de stat şi de guverne pentru a le anticipa”.

Oficialii UE au dezvăluit că doar o parte a populaţiei Uniunii Europene va putea fi vaccinată înainte de 2022.

„Nu vor exista suficiente doze de vaccin anti-Covid-19 pentru întreaga populație înainte de sfârșitul lui 2021”, le-a transmis luni un oficial al Comisiei Europene diplomaților statelor membre.

 

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
El e jucătorul de la UTA a cărui soție a vrut să-și ia viața. În vară, a fost refuzat de FCSB! Exclusiv
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT