Mai mulţi funcţionari din Primăria Buzău, urmăriţi penal pentru abuz în serviciu

Procurorii DIICOT au dispus extinderea urmăririi penale faţă de mai mulţi funcţionari publici din cadrul Primăriei municipiului Buzău pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, fraudă informatică si abuz in serviciu in dauna intereselor publice.
Iulian Tudor
17 nov. 2015, 10:47
Mai mulţi funcţionari din Primăria Buzău, urmăriţi penal pentru abuz în serviciu

În cauză există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2010 – 2015, la nivelul Primăriei municipiului Buzău, s-a constituit un grup infracţional organizat format din mai mulţi funcţionari publici care activau în cadrul compartimentelor de colectare, urmărire şi executare a creanţelor persoanelor fizice şi juridice.

S-a reţinut că membrii grupului au introdus în sistemul informatic de taxe şi impozite date nereale, prin care au fost clasate şi anulate nelegal un număr de 114 amenzi contravenţionale (parte din ele vizând funcţionari cu atribuţii de conducere la nivelul unor instituţii publice din municipiul Buzău, rude ale acestora, un magistrat, rude ale unor cadre de poliţie).

De asemenea s-a reţinut că în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, membrii grupului au diminuat cuantumul debitelor datorate de către doi agenţi economici, nu au urmărit, executat şi încasat creanţele fiscale datorate cu titlu de impozite şi taxe locale pentru bugetul local al municipiului Buzău precum şi a amenzilor contravenţionale aplicate unor persoane juridice.

Prejudiciul produs bugetului de stat este în cuantum de 3.135.454, 76 lei (din care 36.595 lei reprezentând amenzi contravenţionale şterse nelegal din sistemul informatic şi 3.098.859,77 lei, reprezentând creanţe fiscale datorate bugetului local al municipiului Buzău şi de stat, neurmărite, neîncasate şi neexecutate silită).

La data de 17.11.2015, la sediul DIICOT-Biroul Teritorial Buzău vor fi aduse în vederea audierii un număr de 13 suspecţi.

Primarul Buzăului, Constantin Boşcodeală, a fost condamnat, în luna februarie, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul în care a fost trimis în judecată de DNA în iulie 2013, fiind acuzat că a acordat ilegal din bugetul local peste 1,6 milioane de lei către Fotbal Club Gloria Buzău.

Decizia a fost dispusă de magistraţii Judecătoriei Braşov şi nu este definitivă.

În iunie 2014, Constantin Boşcodeală a fost trimis în judecată într-un nou dosar, în care este acuzat că a preluat nelegal un teren de 33 de hectare de la Staţiunea de Cercetare pentru Legumicultură Buzău, în condiţiile în care primise un alt teren, prejudicul fiind de peste 24 milioane de lei. Acest dosar este judecat de Tribunalul Dâmboviţa.

DailyBusiness
Ministrul Finanțelor lovește din plin zvonurile. TVA-ul rămâne neschimbat, guvernul nu ia în calcul majorarea
Spynews
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor
Bzi.ro
Andreea Bălan este în doliu! Ce pierdere grea a suferit artista
Fanatik.ro
De ce să presari cafea măcinată pe pervazul de la bucătărie. Trucul care te scapă de o mare problemă
Capital.ro
Proprietarii de locuințe, taxați în plus de la 1 aprilie. Se plătește cu 750 lei mai mult pe lună
Playtech.ro
Greșeala pe care o fac aproape toți șoferii pe străzile cu sens unic. Cum se face corect virajul la stânga
DailyBusiness
Cu ce se stropesc pomii fructiferi în ianuarie pentru o recoltă bogată în 2025. Sfaturi pentru o livadă ferită de boli și dăunători
Adevarul
Cum să slăbești pentru totdeauna fără diete complicate. Descoperă soluția revoluționară dezvăluită de un expert Oxford
wowbiz.ro
Detalii bombă despre bebelușul Monicăi Gabor și al lui Mr. Pink! Când a născut, de fapt, fosta soție a lui Irinel Columbeanu și cum arată acum? | EXCLUSIV
Spynews
Cât costă un preparat ”to go” în Poiana Brașov. Turiștii au rămas fără cuvinte când au văzut prețul unui hotdog
Spynews
Cum cureți corect o geacă umplută cu puf. Ce să faci înainte să o bagi în mașina de spălat
Evz.ro
Buletinele cu cip, anunț oficial. Românii care vor intra în posesia lor în 2025
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Descoperire macabră în Bragadiru. O femeie a fost găsită fără suflare, cu o lovitură la cap, într-un depozit de fier vechi
Cancan.ro
Cum arată mama Andreei Bostănică? 'Mama Angela' e top. Poți să juri că sunt surori!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Marele cântăreț al României a murit sărac și orb. Nu merita această soartă. A fost artistul inimilor noastre
StirileBZI
Un nou ajutor de până la 1.000 lei pentru pensionari în 2025. Care sunt condițiile pentru a primi
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
VIDEO Ultimele imagini cu copilul de 4 ani ucis de câini pe câmp. Yanis a plecat cu trotineta din fața casei
substantial.ro
Ilie Bolojan: PNL nu a discutat despre un congres comun pentru candidatura lui Crin Antonescu
MediaFlux
RĂSTURNARE de SITUAȚIE privind INDEXAREA PENSIILOR. DECIZIE de ultimă oră în Coaliție
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Boala lui Calache lovește și în zilele noastre