Maia Sandu, aplaudată în picioare de întreg plenul Parlamentului European. A fost decorată cu Ordinul European de Merit

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost decorată marți, la Strasbourg, cu Ordinul European de Merit, distincție acordată pentru contribuția la promovarea valorilor europene. Lidera de la Chișinău a dedicat premiul cetățenilor moldoveni care au ales parcursul european în pofida presiunilor Rusiei.
Andrei Ene
19 mai 2026, 19:20
Maia Sandu, aplaudată în picioare de întreg plenul Parlamentului European. A fost decorată cu Ordinul European de Merit

Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, a fost decorată marți, la Strasbourg, cu Ordinul European de Merit, distincție instituită de Parlamentul European cu ocazia marcării a 75 de ani de la Declarația Schuman.

Această distincție este acordată personalităților ce au contribuit semnificativ la promovarea valorilor europene și la consolidarea proiectului european.

Șefa statului moldovean a fost aplaudată în picioare de întregul plen al Parlamentului European și a ținut un discurs emoționant în care a spus că ordinul aparține cetățenilor moldoveni ce s-au impus în fața „amenințărilor” și „șantajului” Federației Ruse.

Citește și : Nicușor Dan se va întâlni cu Donald Trump. România și SUA au stabilit clar organizarea unei întâlniri la Washington după finalizarea listei de obiective

„Dacă meritul este măsura, această distincție aparține poporului moldovenesc. Ei sunt cei care au câștigat-o. Timp de treceri de decenii, moldovenii și-au construit viitorul european, depășind o tranziție economică dificilă, ieșind în stradă atunci când democrația era în pericol, împotrivindu-se când oligarhii au încercat să cucerească statul și votând pentru Europa iar și iar în fața amenințărilor și șantajului rusesc.

(…)

Facem toate acestea în timp ce trăim alături de războiul brutal al Rusiei. În timp ce rachetele și dronele Kremlinului ne încalcă spațiul aerian, ne poluează apele și ne deteriorează infrastructura energetică, moldovenii nu cedează. Acesta este meritul.”, a transmis Maia Sandu.


Președinta Republicii Moldova a felicitat toate categoriile sociale și i-a reamintit pe decidenții și inginerii ce au rupt dependența de gazul rusesc și au conectat țara la rețeaua europeană în mai puțin de patru ani.

A vorbit și despre companiile locale care au redirecționat schimburile comerciale, astfel că două treimi din exporturi au ajuns să meargă către piața UE, precum și despre funcționarii publici, despre jurnaliștii care apără libertatea presei, despre „magistrații curajoși” și „polițiștii care demontează rețelele care destabilizează Moldova”.

În finalul alocuțiunii sale, liderul de la Chișinău a lansat un apel către liderii de la Bruxelles: „Apelul meu este simplu: Recompensați acest merit. Fie ca Moldova să meargă mai departe în călătoria sa europeană”.

Ordinul European de Merit este prima distincție oficială de acest fel acordată de instituțiile UE pentru a onora serviciile aduse păcii, democrației și demnității umane.

Citește și : Ce este detașamentul românesc „Carpathian Vipers”, care a doborât o dronă ucraineană deasupra Estoniei. Este prima doborâre făcută de un avion militar românesc în era modernă

Premiile au fost înmânate personal de președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, și de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

La evenimentul istoric de la Strasbourg au fost prezenți 13 dintre primii 20 de laureați desemnați ai acestui ordin, aceștia adresându-se direct eurodeputaților în cadrul sesiunii plenare.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Un asistent medical a fost găsit mort în camera de gardă, în Bicaz! Bărbatul avea 35 de ani
Fanatik.ro
„Cea mai slabă națională! Dureros. O echipă fără curaj”. Fostul internațional dă vina pe jucători, nu pe Gică Hagi. Exclusiv
Capital.ro
Obligație pentru șoferii din România. Când trebuie montate anvelopele de iarnă în 2026
Playtech.ro
Ce amendă riști dacă nu asiguri mașina după ce ai parcat. Regula valabilă și pentru automobilele cu transmisie automată
Adevarul
„În mai puțin de 4 ani poți ajunge la 15.000 de euro pe lună”. Secretele muncii la 163 de metri înălțime, pe turbine eoliene
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Impact mortal pe „Drumul Morții”. Un bărbat și-a pierdut viața în urma unei depășiri periculoase
iamsport.ro
Gică Hagi a ales echipa de start pentru meciul cu Suedia. Câteva surprize mari
MediaFlux
Horoscop 5 octombrie 2026. Săptămâna începe cu o veste care schimbă toate calculele! Unele zodii dau lovitura, altele trebuie să ia rapid o decizie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte