Managerii de la spitalele „Bagdasar Arseni” şi „Prof.dr.Al.Trestioreanu”, suspendaţi în urma arestării preventive

Ministerul Sănătății (MS) precizează cu privire la arestarea preventivă a managerilor de la Spitalul "Bagdasar Arseni" și de la Institutul Oncologic "Prof. Dr. Al. Trestioreanu" că le-au fost suspendate contractele de management, iar în perioada următoare urmează a fi numite conduceri interimare în cele două unități medicale.
Iulian Tudor
11 iun. 2016, 14:42
Managerii de la spitalele

Ministerul Sănătății subliniază, într-o precizare postată sâmbătă pe Facebook, că art.13 din contractul de management prevede că acesta se suspendă de drept și în cazul în care managerul este arestat preventiv, în condițiile Codului de procedură penală”

„Cu alte cuvinte, cele două contracte de management sunt deja suspendate din momentul în care judecătorii au dispus arestarea preventivă. Respectând prevederile legale, urmează numirea unui management interimar”, se mai menționează în precizarea MS.

Dan Nicolae Straja, managerul Institutului Oncologic ”Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu”, și Bogdan Păltineanu, managerul Spitalului Clinic de Urgență ”Bagdasar Arseni”, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, conform deciziei pronunțate vineri de Tribunalul București.

Cei doi au fost reținuți joi de procurorii DNA, fiind acuzați că au luat mită pentru a asigura derularea unor contracte de achiziții.

Dan Straja este acuzat că, în perioada 1 — 8 mai 2015, în calitate de manager la Institutul Oncologic „Alexandru Trestioreanu”, în exercitarea atribuțiilor de serviciu ce îi reveneau în ceea ce privește încheierea contractelor de achiziții, derularea contractelor, angajarea unității în operațiunile patrimoniale, a primit de la reprezentantul a două societăți comerciale, în două tranșe, suma totală de 95.750 euro. Banii reprezentau comisionul stabilit pentru derularea în bune condiții a contractelor respective (emitere comenzi, plată facturi).

La rândul său, Bogdan Păltineanu, managerul Spitalului Clinic de Urgență ”Bagdasar Arseni”, la data faptei manager la Institutul „Ana Aslan”, este acuzat că a primit de la reprezentantul a două societăți comerciale, în cinci tranșe, sumele de 73.450 euro și 18.600 lei, ce reprezentau comisionul stabilit pentru derularea în bune condiții a unor contracte.

Banii primiți ca mită de cei doi medici au fost ascunși în reviste, care de cele mai multe ori le-au fost înmânate în autoturismele personale sau ale mituitorilor, se arată în referatul DNA.

Citeşte şi Bogdan Păltineanu şi Dan Straja, arestaţi preventiv 30 de zile

DailyBusiness
Ministrul Finanțelor lovește din plin zvonurile. TVA-ul rămâne neschimbat, guvernul nu ia în calcul majorarea
Spynews
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor
Bzi.ro
Andreea Bălan este în doliu! Ce pierdere grea a suferit artista
Fanatik.ro
Planta care poate să îți otrăvească pisica sau câinele. Reprezintă un pericol pentru animalele de companie, iar multe persoane o au în casă
Capital.ro
Proprietarii de locuințe, taxați în plus de la 1 aprilie. Se plătește cu 750 lei mai mult pe lună
Playtech.ro
Vârsta maximă până la care poți lua un credit. Regulile impuse de bănci
DailyBusiness
Cu ce se stropesc pomii fructiferi în ianuarie pentru o recoltă bogată în 2025. Sfaturi pentru o livadă ferită de boli și dăunători
Adevarul
Cum să slăbești pentru totdeauna fără diete complicate. Descoperă soluția revoluționară dezvăluită de un expert Oxford
wowbiz.ro
Detalii bombă despre bebelușul Monicăi Gabor și al lui Mr. Pink! Când a născut, de fapt, fosta soție a lui Irinel Columbeanu și cum arată acum? | EXCLUSIV
Spynews
Cât costă un preparat ”to go” în Poiana Brașov. Turiștii au rămas fără cuvinte când au văzut prețul unui hotdog
Spynews
Cum cureți corect o geacă umplută cu puf. Ce să faci înainte să o bagi în mașina de spălat
Evz.ro
Buletinele cu cip, anunț oficial. Românii care vor intra în posesia lor în 2025
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Descoperire macabră în Bragadiru. O femeie a fost găsită fără suflare, cu o lovitură la cap, într-un depozit de fier vechi
Cancan.ro
Sfârșit tragic pentru un celebru model! A MURIT la doar 37 de ani, după ce a căzut în gol de la balcon 😲
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Marele cântăreț al României a murit sărac și orb. Nu merita această soartă. A fost artistul inimilor noastre
StirileBZI
Un nou ajutor de până la 1.000 lei pentru pensionari în 2025. Care sunt condițiile pentru a primi
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
VIDEO Ultimele imagini cu copilul de 4 ani ucis de câini pe câmp. Yanis a plecat cu trotineta din fața casei
substantial.ro
Ministerul Transporturilor: România, un punct strategic pentru tranzitul de mărfuri
MediaFlux
RĂSTURNARE de SITUAȚIE privind PENSIILE! Se decide CREȘTEREA pensiilor în 2025
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Boala lui Calache lovește și în zilele noastre