Managerul Spitalului Judeţean Ploieşti, trimis în judecată pentru luare de mită

Managerul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, medicul Alexandru Băloi, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru luare de mită în formă continuată, după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea bani de la un om de afaceri.
Iulian Tudor
22 sept. 2015, 12:15
Managerul Spitalului Judeţean Ploieşti, trimis în judecată pentru luare de mită

Potrivit unui comunicat al DNA, Alexandru Ion Băloi este acuzat că, în perioada aprilie 2014 — iulie 2015, a primit, în mod repetat, în calitate de manager al SJU Ploiești, de la un om de afaceri, care este denunțător în cauză, sume de bani reprezentând aproximativ 20% din valoarea facturilor emise de firma acestuia din urmă, în baza unui contract de servicii încheiat cu respectiva unitate spitalicească.

În total, Băloi a primit, în perioada respectivă, 6.500 de lei, banii fiindu-i remiși în trei tranșe care, conform anchetatorilor, se coroborează cu retragerile de numerar din contul societății omului de afaceri, atât din punctul de vedere al datei, cât și al procentajului.

În rechizitoriul întocmit de procurori se arată că inculpatul chiar a tergiversat efectuarea plăților respective pentru a-i determina pe reprezentanții firmei să-i remită comisionul convenit din valoarea facturilor.

Managerul SJU Ploiești a fost prins în flagrant, la data de 26 august, când a primit de la martorul denunțător 3.000 de lei pentru a aproba efectuarea plății facturilor restante emise de societatea omului de afaceri și pentru a încheia cu acesta din urmă fie un act adițional la un contract de mentenanță deja existent, fie un nou contract de service pentru unele aparate medicale, suma fiind găsită de anchetatori asupra inculpatului.

Procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile aparținând managerului SJU Ploiești, iar dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunerea de menținere a măsurilor preventive și asiguratorii.

Procurorii DNA au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

Medicul Alexandru Băloi ocupa din martie 2014 funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență Ploiești, cea mai mare unitate sanitară din Prahova, care la sfârșitul lui 2013 a fost implicată într-un scandal legat de modul de desfășurare a activității, în urma căruia fostul director Adrian Strâmbeanu a renunțat la funcție.

Anterior, Băloi a ocupat funcția de director al Direcției de Sănătate Publică Prahova, fiind detașat ca director al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova.

DailyBusiness
Seniorii vor primi a 13-a pensie! Cum se vor acorda ajutoarele financiare
Spynews
Cu ce se ocupă soțul Bellei Santiago, Nicu Grigore. Concurenții de la Power Couple sunt împreună de 8 ani
Bzi.ro
Ce avere au Andra și Cătălin Măruță, de fapt. Motivul pentru care nu vor divorța niciodată!
Fanatik.ro
Dinu Gheorghe, moment şocant de Crăciun! Ce a păţit fostul președinte de la Rapid cu o lună înainte să moară
Capital.ro
Călin Georgescu a luat decizia. Anunț despre alegerile prezidențiale: Dragii mei, e doar o chestiune de timp!
Playtech.ro
Ce schimbări aduce Anul Șarpelui de Lemn pentru fiecare zodie. Nativii pentru care anul 2025 vine cu mari provocări
DailyBusiness
Vin vești extraordinare pentru această categorie de români. Guvernul a stabilit o nouă zi liberă de la stat, pe data de 8 mai
Adevarul
Jaful care a șocat lumea: ce nu s-a spus până acum despre artefactele geto-dacice furate. România mai are doar 10 brățări regale
wowbiz.ro
România, la un pas să mai piardă un coif dacic! Coiful de la Agighiol, expus în flăcările incendiilor din Los Angeles
Spynews
O mamă și-a lăsat fiica vitregă de trei ani să se înece în mașina de spălat. Planul diabolic pe care l-a avut este terifiant
Spynews
”Sunt indisponibil emoțional”. Cristian Boureanu, dezvăluiri despre viața amoroasă! O fată i-a pus capac
Evz.ro
A vrut Biden să-l asasineze pe Putin?! Ce spune Kremlinul despre declarațiile lui Tucker Carlson
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
La cât ar putea ajunge bonurile de masă în 2025. Angajatorii vor avea de plătit impozite mai mari
Cancan.ro
BREAKING | Alin Stratan, un tânăr de 30 de ani, a fost găsit MORT într-o pădure din Iași
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare cântăreață. Va rămâne veșnic în sufletul tuturor
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
stirilekanald.ro
"De ce m-ai lăsat, sufletul meu?" Mesajul tulburător transmis de iubita lui Alin Stratan, tânărul găsit spânzurat în pădure. Ana-Maria își va crește singură bebelușul, orfan de tată
substantial.ro
Formula 1 sărbătorește 75 de ani printr-un eveniment grandios la Londra
MediaFlux
Guvernul DĂ BANI pentru PENSII și ORE SUPLIMENTARE. Anunțul ministrului FINANȚELOR
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un asteroid riscă să lovească Pământul. Când spun specialiștii că ar putea avea loc incidentul: Poate produce o puternică explozie în atmosferă