Pe ritmuri de manele, documentarul BBC îl prezintă pe cel mai vechi dintre lăutari, „Adrian The Miracle”. Mândru din cale afară, manelistul se laudă cu numărul cântărilor, însă se fereşte să spună câţi bani bagă în buzunar, cel mai probabil de teama Fiscului.
Jurnaliştii britanici sunt fascinaţi cum ţiganii cântăreţi trăiesc ca magnaţii, înconjuraţi de bolizi şi femei îmbrăcate sumar. La baza succesului stau manelele, un gen de muzică în care versurile sunt doar despre iubire, trădare şi bani. Iar banii pe care îi câştigă maneliştii merg, spune Adrian Minune, pe lucruri scumpe.
Din materialul celor de la BBC nu lipsesc Fanfara Ciocârlia şi Fane Spoitoru. Acesta este prezentat drept interlopul cel care în anii 90 avea un local unde mulţi dintre maneliştii de astăzi şi-au făcut primii bani.