Manifestaţia „Toţi pentru Europa”, în Piaţa Victoriei. Concerte şi discursuri pentru încurajarea participării la vot VIDEO

Câteva mii de oameni au luat parte duminică seară la manifestaţia „Toţi pentru Europa”, organizată de comunitatea Declic, în Piaţa Victoriei. Evenimentul are ca scop motivarea cetăţenilor să iasă la vot pe 26 mai şi conştientizarea importanţei implicării civice. Mihai Şora, prezent în Piaţa Victoriei, a declarat că românii trebuie să iasă la vot, pentru că este vorba de viitorul lor şi nu trebuie să şi-l lase croit de alţii. Actorul Mihai Călin i-a îndemnat pe cei prezenţi să nu mai aştepte să li se pună căluşul în gură şi a subliniat că dreptul la vot trebuie să fie o datorie. Victor Rebengiuc i-a îndemnat pe cei prezenţi să meargă la vot, pentru că „e una din ultimele dăţi când mai putem să înlăturăm dezastrul care ni se poate întâmpla”, potrivit news.ro.
Romania TV
19 mai 2019, 06:55
Manifestaţia

UPDATE: La ora 21.00, participanţii au aprins lanternele telefoanelor mobile şi au scandat „PSD, ciuma roşie!”

UPDATE: Victor Rebengiuc a spus că a beneficiat de OUG care interzice Uber şi, „mulţumită partidului”, a venit pe jos.

„Ştiţi ce viitor sumbru avem în viaţă. E una din ultimele dăţi când mai putem să înlăturăm dezastrul care ni se poate întâmpla. Vă rog frumos să mergeţi la vot, să-i votaţi pe cei pe care îi preferaţi dvs. – eu am preferinţele mele şi cred că unele corespund cu ale celor de aici – şi să votaţi şi pentru referendumul pe justiţie Vrem o ţară normală, în care să trăim normal”, a spus Rebengiuc.

UPDATE: Mihai Călin a vorbeşte, după ce a urcat pe scenă unul dintre supravieţuitorii din Colectiv. Actorul a spus că mulţi dintre noi reacţionează puternic doar atunci când li se întâmplă ceva personal.

„Acţionăm doar atunci când suntem în mod personal atacaţi şi ne-am dezobişnuit să ne uităm la cei de lângă noi. (…) În genral, în viaţă nu vrem să vorbim despre lucruri negative pentru că ne afectează prea mult. Chemarea ar fi să lăsaţi gândurile să meargă şi spre viaţa adevărată, pentru că astfel rupeţi o crustă. Cred că solidaritatea e ceea ce avem nevoie. Şi solidaritatea. Să ne amintim ce a fost la Colectiv, când am dat jos un guvern. Să ne gândim la ce se întâmplă zilele astea când oraşul Târgovişte e blocat pentru o manifestare de partid, când 10 oameni au fost arestaţi la Topoloveni. (…) Dacă mai aşteptăm să ni se pună căluşul în gură… Asta înseamnă UE – libertatea de expresie, de gândire, iar dreptul la vot trebuie să îl luăm ca pe o datorie”, le-a spus Mihai Călin participanţilor.

UPDATE: La ora 20.00, Corul Sound Choir a intonat imnul Uniunii Europene, iar membri ai comunităţii Declic au realizat o coregrafie specială, realizând o inimă albă, pe fundal albastru, pentru a transmite mesajul „România iubeşte Europa”.

Traficul rutier este restricţionat în zonă, la manifestaţie participând mii de oameni.

 

UPDATE: Mihai Şora a afirmat, de pe scenă, că suntem europeni, aşa cum suntem români.

„Varietatea şi unitatea trebuie să ne caracterizeze. Să fim noi înşine, să fim europeni desăvârşiţi. E important să fim în Europa ca să nu fim singuri şi să fim înconjuraţi de prieteni şi să ne simţim tari. Lumea e făcută din continente, continentele îi fac varietatea şi bogăţia, dar se şi întrec între ele şi se înfruntă. În toată această confruntare, noi suntem europeni”, a mai spus Şora.

El a spus că fiecare buletin de vot este important.

„Să nu-i lăsăm pe alţii să decidă în locul nostru. Să nu preferăm comoditatea noastră, ci să ieşim şi să votăm, gândindu-ne bine la votul pe care îl punem în urnă, până la amănunt”, a îndemnat Mihai Şora.

UPDATE: Mihai Şora, prezent în Piaţa Victoriei, a declarat că românii trebuie să iasă la vot, pentru că este vorba de viitorul lor şi nu trebuie să şi-l lase croit de alţii.

La această oră, traficul rutier se desfăşoară fără restricţii. 

Ştire iniţială:

Trupele Vama, Omul cu şobolani, Taxi şi Emil vor urca duminică pe scena din Piaţa Victorie. Corul Sound Choir va intona imnul Uniunii Europene, iar Funkoteca va anima atmosfera în Piaţă. Toţi artiştii participă la eveniment pro bono.

De la ora 19.40, un număr de 4.000 de membri ai comunităţii Declic vor face o coregrafie specială, realizând o inimă albă, pe fundal albastru, pentru a transmite mesajul „România iubeşte Europa”.

Vor urca pe scenă personalităţi din diferite domenii, fără implicare politică, pentru a transmite un mesaj de mobilizare la vot: filosoful Mihai Şora, artistul Tudor Chirilă, actorii Marius Manole şi Mihai Călin, jurnalistul Moise Guran, Carmen Uscatu şi Oana Gheorghiu de la Asociaţia „Dăruieşte Viaţă”.

„Nu dăm culoare politică manifestaţiei. Însă îi dăm spirit european. Te aşteptăm cu pancarte Toţi pentru Europa, steguleţe şi baloane”, spun organizatorii.

Evenimentul, care se va desfăşura între orele 18.00 – 22.00, face parte dintr-o serie de acţiuni care vor avea loc duminică în 49 de oraşe europene din 13 ţări.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ultimă oră. Universitatea Craiova, sancționată drastic de UEFA!
Capital.ro
Ajutorul pentru încălzire în iarna 2026-2027. Regulile ANPIS pentru a primi sprijin financiar chiar din noiembrie. Care e data-limită pentru cereri
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT