Marcel Ciolacu anunţă rezolvarea finanţării sistemului de sănătate: „Azi alocăm 3,5 miliarde de lei pentru medicamente şi materiale, 200 de milioane pentru cheltuielile spitalelor”

Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, în şedinţa de Guvern, că Executivul se asigură că sistemul de sănătate publică are finanţare asigurată până la sfârşitul anului.

23 nov. 2023, 13:12
Marcel Ciolacu anunţă rezolvarea finanţării sistemului de sănătate: „Azi alocăm 3,5 miliarde de lei pentru medicamente şi materiale, 200 de milioane pentru cheltuielile spitalelor”

”Astăzi, ne asigurăm că sistemul de sănătate publică are finanţare asigurată până la sfârşitul anului, alocăm 3,5 miliarde de lei pentru medicamente şi materiale sanitare, plus săptămâna aceasta 200 de milioane de lei pentru cheltuieli ale spitalelor şi săptămâna viitoare ministrul de Finanţe va veni cu diferenţa pentru luna noiembrie de 196 de milioane”, a spus premierul Ciolacu.

El a precizat că totodată, Guvernul aprobă prin memorandum şi plăţile necesare pentru continuarea unor noi mari investiţii la Spitalul Clinic de Urgenţă Timişoara şi Spitalul de Urgenţă pentr copii Grigore Alexandrescu din Bucureşti.

Premierul Marcel Ciolacu și-a exprimat joi convingerea „fermă” că această coaliție va fi „stabilă”, cel puţin până la sfârşitul anului 2024, și a spus că își dorește ca ea să continue și după aceea.

„Sunt ferm convins că va fi stabilă, cel puţin până la sfârşitul anului 2024, această coaliţie şi chiar îmi doresc, cu toate că vorbim de principalele partide concurente, chiar îmi doresc să continuăm şi după 2024 şi cu o frecvenţă mai mică de a schimba miniştrii şi prim-miniştrii, fiindcă, între timp, am văzut şi noi calităţile şi defectele fiecăruia”, a spus premierul Marcel Ciolacu, la Forumul Dezvoltăm România.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu: În 2024 nu vor fi măriri de taxe şi impozite

El a precizat că „în anul 2024 nu vor fi măriri şi modificări de taxe, lucru convenit deja în coaliţie”.

„Cred că a fost una dintre cele mai aprinse discuţii, când am luat măsurile fiscale, acest procent de 1% pe cifra de afaceri, care cu certitudine va fi unul pentru anul 2024, până când nu ne vom asuma reforma fiscală”, a spus Marcel Ciolacu, citat de News.ro.

„Marea mea provocare a fost dacă vom lua nişte măsuri pentru anul 2024 sau vom închide anul cu un deficit de aproape 7%, ceea ce automat, în martie, România ar fi intrat într-un blocaj în ceea ce priveşte fondurile europene. Acest lucru, cu certitudine s-ar fi întâmplat”, a mai spus premierul.

Citeşte şi: Un nou scandal în coaliţie. Mihai Fifor: „Cine vrea binele românilor? PSD, care lucrează și ia măsurile necesare, sau cei care atacă fiecare decizie a noastră, pentru a proteja grupuri de interese?”