Ambasada britanică a transmis acest comunicat în contextul polemicilor declanşate de hotărârea Guvernului de la Londra de închidere a unui program de recrutare a est-europenilor ca sezonieri în agricultură, scrie Mediafax.
În acest context, ambasada reaminteşte că Marea Britanie va elimina în totalitate, începând din 1 ianuarie 2014, restricţiile pe piaţa muncii impuse cetăţenilor români şi bulgari.
Vineri, secretarul de stat britanic pentru Imigraţie, Mark Harper, a anunţat că programul pentru sezonieri, în cadrul căruia 21.250 de români şi bulgari veneau anual la lucru în Marea Britanie, se va închide în decembrie. Programul, care exista de 60 de ani, permitea ca o treime dintre sezonierii care lucrează în agricultură să fie străini, în special est-europeni. Decizia a fost contestată de Uniunea Naţională a Fermierilor, care avertizează că măsura va contribui la creşterea simţitoare a preţurilor legumelor şi fructelor.
Citeşte şi Opt din zece olandezi se opun anulării restricţiilor pe piaţa muncii pentru români şi bulgari