Marea Britanie se confruntă cu cea mai mare reţea de trafic de droguri descoperită vreodată

Treisprezece bărbaţi au fost arestaţi marţi în Regatul Unit în cadrul unei anchete privind cea mai vastă reţea de trafic de droguri descoperită vreodată în această ţară, valoarea narcoticelor capturate ridicându-se la câteva miliarde de lire sterline, a anunţat Agenţia Naţională pentru Combaterea Criminalităţii de la Londra (NCA).
Iulian Tudor
08 oct. 2019, 14:52
Marea Britanie se confruntă cu cea mai mare reţea de trafic de droguri descoperită vreodată

Bărbaţii arestaţi, cu vârste cuprinse între 24 de ani şi 59 de ani, sunt bănuiţi de apartenenţă la filiala britanică a unei grupări infracţionale internaţionale ”bine stabilite”, care a importat din Olanda peste 50 de tone de heroină, cocaină şi canabis, în valoare de ”mai multe miliarde de lire sterline”, folosind ”societăţi-paravan olandeze şi britanice”, a menţionat NCA într-un comunicat, potrivit Agerpres.

Arestările au avut loc la Londra, Manchester, Stockport, St. Helens, Warrington, Bolton, Dewsbury şi Leeds.

Un indiciu al amplorii acestei reţele de trafic de droguri l-a reprezentat interceptarea, în septembrie 2018, a trei transporturi ce conţineau 351 kilograme de cocaină, 92 kilograme de heroină, 250 kilograme de canabis şi 1,85 tone de haşiş, în valoare totală de 38 milioane de lire sterline (42,3 milioane de euro) în cazul revânzării.

NCA crede că în numeroase alte ocazii reţeaua de traficanţi a importat droguri în Regatul Unit în perioada februarie 2017-octombrie 2018, stupefiantele fiind ascunse în încărcături de legume şi sucuri transportate în containere via porturile britanice, potrivit Agerpres.

”Bănuim că aceşti bărbaţi erau implicaţi într-o operaţiune la scară industrială – cea mai mare descoperită vreodată în Regatul Unit -, importând tone de droguri mortale care erau distribuite unor grupări infracţionale din ţară”, a explicat Jayne Lloyd, comandantă regională în cadrul NCA.

În această anchetă, patru bărbaţi şi două femei au fost arestaţi în aprilie în Olanda pe baza unor mandate de arestare europene. Cei şase aşteaptă extrădarea în Regatul Unit.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Sfatul cel mai de preţ pe care i l-a dat Kimi Antonelli românului-minune din motorsport!
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT