„Marşul Diversităţii”, organizat în Capitală: au participat în jur de 200 de persoane

"Marşul Normalităţii", organizat de alianţa politică BINE (Blocul Identităţii Naţionale în Europa) din care face parte şi Partidul Noua Dreaptă, ce susţine familia întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, a avut loc în centrul Capitalei. În jur de o două trei sute de persoane s-au strâns, sâmbătă, în Piaţa Victoriei din Capitală, pentru a participa la marşul.
Iulian Tudor
20 mai 2017, 08:01

UPDATE. Marşul Normalităţii s-a încheiat la Patriarhie după aproape trei ore.

În faţa Patriarhiei, cei trei preşedinţi ale partidelor membre alianţei BINE, organizatoarea manifestaţiei, au ţinut discursuri prin care şi-au exprimat nemulţumirea faţă de Curtea Constituţională şi faţă de Parlament, instituţii pe care le acuză pentru tergiversarea unei decizii privind căsătoriile homosexuale.
Tudor Ionescu, preşedintele Partidului Noua Dreaptă, a dat exemplul Sloveniei, unde deşi politicienii au fost în favoarea căsătoriilor homosexuale, acestea au fost respinse prin referendum.

UPDATE. În jur de două sute de persoane s-au strâns, sâmbătă, în Piaţa Victoriei din Capitală, pentru a participa la Marşul normalităţii, o acţiune de protest faţă de parada comunităţii LGBT, care va avea loc în aceeaşi zi, începând cu ora 16.00. Protestatarii merg în marş până la Patriarhia Română.

„Marşul este pentru susţinerea familiei tradiţionale, familiei normale, familia formată din căsătoria dintre un bărbat şi o femeie. Decizia Parlamentului este una binevenită chiar dacă este una tardivă. Au fost trei partide care, în campania electorală, au promis Coaliţiei pentru familie că vor face demersurile pentru referendum în luna aprilie. Suntem deja în luna mai şi încă nu a trecut definitiv în Parlament această iniţiativă. Sperăm să facă ce au promis. Noi nu vrem să schimbăm nimic, vrem doar să apărăm ce avem, familia tradiţională”, susţine un participant la Marşul normalităţii.

„Un astfel de marş al diversităţii este un atac frontal asupra tradiţiilor noastre româneşti, valorilor noastre de familie. Nu îşi are locul în contextul actual”, spune un alt protestatar.

„Manifestarea va exprima protestul românilor care susţin valorile familiei tradiţionale faţă de parada homosexualilor, o manifestare cu caracter obscen şi provocator care promovează în fiecare an ideea legalizării căsătoriilor homosexuale şi adopţiilor de copii de către „cuplurile” de homosexuali”, scrie pe pagina de Facebook a evenimentului.

Citeşte şi Traian Băsescu, pe Facebook: „Dacă aş fi fost Preşedinte!”

De asemenea, oamenii protestează faţă de „poziţia ezitantă a Curţii Constituţionale a României în cazul homosexualului Adrian Coman care a cerut recunoaşterea pe teritoriul României a căsătoriei sale oficiată în Belgia cu o persoană de acelaşi sex” dar şi faţă de „tergiversarea adoptării legii de revizuire a Constituţiei privind familia”, se mai precizează pe pagina de Facebook.

Sâmbătă, la ora 16.00, cei care susţin relaţiile între persoane de acelaşi sex se vor strânge la Arcul de Triumf din Capitală pentru a cere drepturi egale şi vizibilitate pentru comunitatea LGBT.

„Alătură-te miilor de oameni care ies an de an în stradă să ceară drepturi egale şi vizibilitate pentru comunitatea LGBT!”, scriu organizatorii pe pagina de Facebook a evenimentului.

Marşul este organizat de Asociaţia Accept, care apară şi promovează drepturile LGBT (lesbiene, gay, bisexuali, persoane transgender) la nivel naţional.

Traficul este restricţionat pe traseele marşurilor pe durata desfăşurării acestora.

Citeşte şi: Restricţii de circulaţie în Capitală pentru Marşul Normalităţii şi Marşul Diversităţii. VEZI HARTA

Marşurile din anii precedenţi desfăşurate în paralel de activiştii pentru drepturile LGBT şi de Noua Dreaptă nu au fost lipsite de incidente şi, pe lângă injurii şi huiduieli, acestea s-au lăsat chiar şi cu amenzi şi arestări.

Camera Deputaţilor a adoptat în 9 mai, cu 232 voturi „pentru”, 22 de voturi „împotrivă” şi 13 abţineri, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei pe tema definiţiei familiei, astfel că, potrivit propunerii de modificare, alineatul 1 al articolului 48 din Constituţie urmează să aibă următoarea formă: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.

Citeşte şi Dacian Cioloş: Pledez pentru toleranţă cu respectarea ideii de familie tradiţională

Coaliţia pentru Familie a strâns un număr de 3 milioane de semnături, pe care le-a depus la Senat alături de o propunere de revizuire a Constituţiei privind definiţia familiei prin care se cere modificarea articolul 48, alineatul 1, care se referă la definiţia familiei. În actuala formă, acesta prevede că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi”, însă semnatarii iniţiativei vor ca definiţia să fie schimbată pentru a bloca orice posibilitate a legiferării căsătoriei între persoane de acelaşi sex. Astfel, iniţiativa prevede că „familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie”.

Ambasadorii la Bucureşti a 30 de state şi Reprezentanţa Comisiei Europene au dat publicităţii, miercuri, de Ziua Internaţională Împotriva Homofobiei, o declaraţie comună în care îşi exprimă sprijnul şi solidaritatea pentru comunitatea LGBTI (lesbian, gay, bisexual, transgender şi intersex) din România.

DailyBusiness
Ministrul Finanțelor lovește din plin zvonurile. TVA-ul rămâne neschimbat, guvernul nu ia în calcul majorarea
Spynews
Mic dejun dulce sau sărat - care e mai sănătos? Recomandările specialiștilor
Bzi.ro
Andreea Bălan este în doliu! Ce pierdere grea a suferit artista
Fanatik.ro
Este bine sau nu să porți ochelari de soare iarna. Cât de des îi poți utiliza pentru a nu avea probleme cu vederea
Capital.ro
Proprietarii de locuințe, taxați în plus de la 1 aprilie. Se plătește cu 750 lei mai mult pe lună
Playtech.ro
Vârsta maximă până la care poți lua un credit. Regulile impuse de bănci
DailyBusiness
Cu ce se stropesc pomii fructiferi în ianuarie pentru o recoltă bogată în 2025. Sfaturi pentru o livadă ferită de boli și dăunători
wowbiz.ro
Detalii bombă despre bebelușul Monicăi Gabor și al lui Mr. Pink! Când a născut, de fapt, fosta soție a lui Irinel Columbeanu și cum arată acum? | EXCLUSIV
Spynews
Cât costă un preparat ”to go” în Poiana Brașov. Turiștii au rămas fără cuvinte când au văzut prețul unui hotdog
Spynews
Cum cureți corect o geacă umplută cu puf. Ce să faci înainte să o bagi în mașina de spălat
Evz.ro
Buletinele cu cip, anunț oficial. Românii care vor intra în posesia lor în 2025
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume, imagini în costum de baie
kanald.ro
Descoperire macabră în Bragadiru. O femeie a fost găsită fără suflare, cu o lovitură la cap, într-un depozit de fier vechi
Cancan.ro
Sfârșit tragic pentru un celebru model! A MURIT la doar 37 de ani, după ce a căzut în gol de la balcon 😲
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Marele cântăreț al României a murit sărac și orb. Nu merita această soartă. A fost artistul inimilor noastre
StirileBZI
Un nou ajutor de până la 1.000 lei pentru pensionari în 2025. Care sunt condițiile pentru a primi
Prosport.ro
Prezentatoarea știrilor și iubita ei cântăreață, imagini îndrăznețe din vacanța romantică din Costa Rica
stirilekanald.ro
VIDEO Ultimele imagini cu copilul de 4 ani ucis de câini pe câmp. Yanis a plecat cu trotineta din fața casei
substantial.ro
Ministerul Transporturilor: România, un punct strategic pentru tranzitul de mărfuri
MediaFlux
RĂSTURNARE de SITUAȚIE privind PENSIILE! Se decide CREȘTEREA pensiilor în 2025
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Boala lui Calache lovește și în zilele noastre