Mărturia unui supravieţuitor al coronavirusului: Sunt viu. M-au scos din sicriu, merg din nou

”Sunt viu. M-au scos din sicriu, Merg din nou. Am intrat spunându-mi că am să mor în curând şi am recunoscut-o cu amărăciune. Mă gândeam la copiii mei, la toţi cei pe care-i lăsam” , mărturiseşte un veterinar din Corsica, Claude Gatti, contaminat cu noul coronavirus, după ce a ieşit de la reanimare, la Ajaccio, relatează AFP, conform News.ro.

Pe 14 martie, veterinarul italian a fost spitalizat, fiind infectat cu coronavirus. Cu câteva zile în urmă, bărbatul în vârstă de 67 de ani cânta într-un cor cu ocazia unei sărbători religioase. Acesta nu știa că doi dintre membrii corului au participat la o adunare în Mulhouse, fără să cunoască faptul că acest oraș este unul dintre principalele focare ale epidemiei de coronavirus din Franța. Prin acest mod a reușit Claude Gatti să se infecteze cu temutul virus.

Pe 17 martie, acesta și-a sunat familia chiar înainte să fie intubat, pentru a-și lua adio. Șansele sale de supraviețuire erau mult prea mici, iar acesta își dorea doar să moară repede și acest chin să se termine.

„Îmi spuneam «bun, voi muri. Totul se reduce acum la a afla cum, când şi cu ce suferinţe». Deci, îmi spuneam «numai să mor repede, acum, să se termine şi să nu se mai vorbească despre asta niciodată»” , povestește acesta.

Veterinarul povestește cum este îngrozitor să vezi oamenii într-o zi, iar în a doua să apară alții, pentru că primii au murit.

”Este îngrozitor! Să vezi oameni, iar apoi să vezi alţii noi, pentru că alţii au murit, pentru că valul de bolnavi nu slăbeşte. Am văzut un cuplu de bătrâni la sosire, cu o mică jucărie de pluş, nişte câini mici. Au murit. Este sfâşietor. Îi vezi şi vezi toată încăpăţânarea personalului. Domnul bătrân era în comă şi am văzut zilnic cum îl masau, îl întorceau, îi lubrificau pielea să nu se usuce, îl hrăneau, îi goleau urina, îi puneau perfuzii. Zilnic, zi de zi! Îi priveam cu admiraţie” , susține acesta.

Claude Gatti a fost martorul mai multor evenimente din spital și a observat cum persoane puternice se prăbușeau la pământ în doar câteva secunde.

”Îmi spuneam «voi muri nemişcat în eforturi imense». Eram incapabil să-mi mişc capul. Mă uitam cu colţul ochiului. Am văzut oameni căzând, nici măcar nu mai ştiam dacă era real sau nu. Am văzut un tip foarte puternic căzând ca un umeraş care se desprinde, un bum, şi apoi l-am văzut într-un pat, inert. Şi mi-e teamă că a murit”.

Însă Claude Gatti a luptat , spunându-şi că dacă-i rămâne o ”şansă mică” să scape, nu trebuie să-i dea drumul.

”Chiar şi inert, am început să-mi mişc mâinile, fie şi numai ridicând o mână şi apoi pe cealaltă, am încercat să-mi ating genunchiul, iar asta în permamenţă. Îmi spuneam că, dacă poate există o şansă să trăiesc, trebuie să pot merge, să-mi regăsesc un pic senzaţiile şi că nu trebuie să pierd timp. Pentru că nu fac nimic, ei, bine, am să-mipun la treabă muşchii mici, iar asta m-a ţinut de la început la sfârşit”.

În prezent, Claude Gatti este al doilea pacient care a ieşit din centrul de reanimare din Ajaccio și va rămâne încă două săptămâni la spital.