Medicul ortoped Gheorghe Burnei, plasat sub control judiciar. Instanţa i-a interzis să profeseze

Curtea de Apel Bucureşti a înlocuit, marţi, măsura arestului la domiciliu cu controlul judiciar pentru medicul Gheorghe Burnei, dar i-a interzis să profeseze la Spitalul “Marie Curie” şi să părăsească ţara, decizia fiind definitivă. 
Romania TV
20 dec. 2016, 12:59
Medicul ortoped Gheorghe Burnei, plasat sub control judiciar. Instanţa i-a interzis să profeseze

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au admis contestaţia formulată de Gheorghe Burnei şi au dispus ca medicul să fie cercetat sub control judiciar în dosarul în care este acuzat de 15 fapte de luare de mită.

Instanţa a dispus ca, în perioada controlului judiciar, Gheorghe Burnei să nu exercite profesia sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit faptele, respectiv în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă de Copii „Marie Curie”.

Gheorghe Burnei are interdicţie să părăsească ţara şi este obligat să se prezinte la Poliţia Sectorului 4 în zilele stabilite prin programul de supraveghere. De asemenea, Burnei este obligat să meargă la Parchetul Tribunalului Bucureşti şi la instanţă ori de câte ori este chemat, dar şi să anunţe dacă îşi schimbă locuinţa.

Decizia Curţii de Apel Bucureşti este definitivă, scrie news.ro.

Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au criticat ancheta parchetului în motivarea deciziei prin care medicul Gheorghe Burnei a fost plasat în arest la domiciliu, precizând, printre altele, că nu rezultă că a condiţionat actul medical de mită. 

„Precizări de tipul, „persoana ţine în mână probabil …”, „pune doctorului ….. probabil cu…”, „îi bagă în buzunar… probabil …”, „persoana scoate din buzunar …” se regăsesc inserate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti la faptele 1, 2, 3 şi 7 din referat. Pentru aceste considerente, aceste fapte imputate inculpatului nu pot fi reţinute ca dovedite, (….) şi nu pot fi reţinute de către instanţă. Sunt dovedite (şi aceasta şi datorită declaratiei dată de către inculpat în instantă) numai faptele de la punctele 4, 5, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15 din referat, însă, din analiza acestora rezultă, contrar sustinerilor Parchetului, elemente favorabile inculpatului de natură să determine instanta să aleagă o măsură preventivă mai usoară. (…) Nu rezultă, contrar susţinerilor Parchetului că inculpatul ar fi conditţionat actul medical de primirea mitei sau că sumele de bani au fost date inculpatului după efectuarea actului medical, dar în baza unei înţelegeri anterioare”, susţin judecătorii de la Tribunalul Bucureşti în motivarea deciziei prin care Gheorghe Burnei a fost plasat în arest la domiciliu.

Magistraţii arată că există interceptări ambientale potrivit cărora medicul ar fi refuzat mita, menţionând că, în contextul în care în final ar fi primit banii „arată un grad de pericol pentru ordinea publică mai scăzut”. Potrivit acestora, în cele mai multe cazuri, banii ar fi fost daţi după consultaţii sau operaţii şi nu înainte.

Judecătorii consemnează o situaţie în care Gheorghe Burnei nu ar mai fi efectuat intervenţia, motivând starea gravă a pacientului, şi o alta în care ar fi solicitat bani înainte de operaţie, precizând că „examinarea acestor fapte nu trădează nici pe departe un mod de operare specific şi premeditat în luarea de mită şi nici nu dau impresia personajului ….. pe care încearcă parchetul să îl sugereze, scrie Mediafax. 

Medicul Gheorghe Burnei a fost reţinut pe 10 decembrie de procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti, care au cerut instanţei arestarea preventivă a acestuia pentru 15 fapte de luare de mită. Tribunalul Bucureşti a respins, în 11 decembrie, arestarea preventivă a lui Burnei şi a dispus plasarea în arest la domiciliu.

Gheorghe Burnei a contestat măsura arestului la domiciliu, el urmând să solicite judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti ridicarea măsurii preventive sau înlocuirea acesteia cu controlul judiciar.

Procurorii au pus sechestru pe o parte din averea doctorului Gheorghe Burnei

Şi procurorii au contestat decizia din 11 decembrie, aceştia solicitând judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti arestarea preventivă a chirurgului ortoped Gheorghe Burnei.

Anchetatorii cer arestarea preventivă a lui Burnei pentru că medicul, prin activitatea defectuoasă pe care o exercită, „prezintă un pericol concret pentru starea de sănătate sau chiar pentru viaţa pacienţilor săi minori”.

Mai mult, susţin procurorii, în cauză există indicii şi că Burnei ar fi săvârşit infracţiuni contra vieţii şi integrităţii corporale sau sănătăţii, în care victimele sunt minori aflaţi anterior într-o stare de sănătate precară, „stare pe care inculpatul prin acţiunile sale intenţionate a agravat-o”, astfel încât lăsarea lui în libertate ar putea îngreuna cercetările.

Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au arătat, în referatul cu propunerea de arestare preventivă, că, în perioada 26 octombrie – 24 noiembrie, medicul Gheorghe Burnei a pretins şi a primit de 15 ori mită de la părinţii unor copii internaţi la Spitalul „Marie Curie”, pe care i-a operat sau doar i-a consultat. Mita pe care ar fi luat-o Gheorghe Burnei varia între 50 de lei şi 1.350 de euro.

Anchetatorii susţin că Gheorghe Burnei îi obliga pe părinţii copiilor operaţi de el să cumpere proteze de la firma Argonmed, care în schimb îi plătea vacanţele cu familia în străinătate şi deplasările la congrese. Burnei folosea atât proteze omologate, cât şi dispozitive medicale pe care le folosea în experimente pe copii, ce erau confecţionate artizanal de cunoştinţe ale medicului de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronică si Tehnica Masurării, potrivit procurorilor.

„În categoria experimentelor pe copii sunt incluse şi intervenţiile chirurgicale efectuate cu oase de vită fierte sau cu filtre de tanc sau cu BVC”, au mai scris procurorii în referatul cu propunerea de arestare a medicului Gheorghe Burnei.

Potrivit procurorilor, Gheorghe Burnei preleva de la copiii pe care îi opera ţesut osos şi ligamente, fără a cere acordul părinţilor, şi le ţinea în congelatorul unui frigider din unitatea sanitară, în care erau păstrate alimente şi băuturi alcoolice. Ţesuturile, deşi au fost păstrate în condiţii improprii şi nu au fost verificate bacteriologic şi viral, au fost transplantate altor copii, iar cele găsite la percheziţii urmau să fie folosite la alte intervenţii chirurgicale.

Profesorul universitar Gheorghe Burnei, suspendat din funcţia de prodecan al Facultăţii de Medicină de la UMF Bucureşti

Din datele existente până în prezent în dosar, chirurgul ortoped Gheorghe Burnei ar fi făcut experimente pe copii în peste 20 de cazuri, potrivit unor surse judiciare.

Conform anchetatorilor, există indicii că Gheorghe Burnei ar fi săvârşit infracţiuni contra vieţii şi integrităţii corporale sau sănătăţii, în care victimele sunt minori aflaţi anterior într-o stare de sănătate precară, „stare pe care inculpatul prin acţiunile sale intenţionate a agravat-o”.

„Avem în vedere numeroasele declaraţii ale părinţilor copiilor care au suferit intervenţii chirurgicale efectuate de Burnei Gheorghe, copii cărora starea de sănătate li s-a înrăutăţit considerabil în urma intervenţiilor inculpatului. Au rezultat cazuri în care copii cu activitate fizică anterioară întâlnirii cu Burnei Gheorghe specifică vârstei au involuat până la mobilitate sporadică, dificilă şi chiar până la paralizie. Faptele săvârşite de inculpatul Burnei Gheorghe împotriva interesului copiilor puşi în grija sa de către părinţi sunt cu atât mai grave cu cât este poziţia sa profesională mai ridicată”, au arătat procurorii.

Anchetatorii au pus sechestru pe o parte din averea medicului Gheorghe Burnei, la o săptămână după ce a fost pus sub acuzare, potrivit unor surse judiciare.

Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au primit, în ultimele zile, zeci de noi plângeri de la părinţi ai unor copii operaţi de medicul Gheorghe Burnei, unele dintre sesizări fiind făcute la linia verde a Direcţiei Generale Anticorupţie, au declarat luni, pentru News.ro, surse judiciare.

„Sunt câteva zeci de persoane care au sunat la linia verde a DGA de prevenire a faptelor de corupţie sau la numărul de urgenţă 112, iar unii au trimis mesaje pe adresa Parchetului. Lumea a început să vorbească. Toate aceste sesizări urmează a fi verificate cu atenţie în perioada următoare”, au spus sursele citate.

Anchetatorii au audiat până în prezent 20 de părinţi ai căror copii au fost operaţi de chirurgul ortoped Gheorghe Burnei, dar şi colegi ai medicului, potrivit aceloraşi surse.

În urmă cu cinci zile erau înregistrate la Parchet alte 48 de reclamaţii care îl vizează pe medicul Gheorghe Burnei. În urma acestor plângeri, procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au făcut, în 14 decembrie, noi percheziţii la Spitalul „Marie Curie”, de unde au luat mii de foi de observaţii, radiografii şi dispozitive medicale care au legătură cu aceste cazuri.

Corpul de control al Ministerului Sănătăţii a început, în 14 decembrie, verificările la Spitalul „Marie Curie”, iar Colegiul Medicilor Bucureşti s-a autosesizat în cazul lui Gheorghe Burnei, dar va începe investigaţia în legătură cu eventuale încălcări ale codului de deontologie medicală după finalizarea anchetei penale.

DailyBusiness
Românii vor scoate din nou bani din buzunar! Câți bani trebuie să plătești în plus dacă stai la bloc
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Alina Bădic anunță ce se întâmplă cu zodiile pe final de an. Este important să faci asta pentru a avea noroc și bunăstare
Capital.ro
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Anunț oficial de la Guvern! Probleme rezolvate, vești importante pentru români!
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia a fost luată
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
Marcel Ciolacu va demisiona de la conducerea PSD dacă nu ajunge în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale
MediaFlux
S-a TERMINAT! România E COMPLET în SPAȚIUL SCHENGEN de la 1 ianuarie 2025
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni