Mihai Tudose pune frână avântului lui Bolojan: „Eu şi colegii mei din PSD am votat că, după ce trece pachetul doi, discutăm doar despre relansare economică, că nu poţi toată ziua numai cu tăieri”

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a declarat că se așteaptă ca liderii partidului să respecte mandatul stabilit în forurile interne și să aducă în discuțiile din coaliție pachetul de relansare economică, după ce Pachetul 2 de măsuri fiscale a fost finalizat. Fostul premier subliniază că nu înțelege de ce temele discutate în prezent vizează doar reducerile din administrația locală și centrală, în condițiile în care mandatul PSD este foarte clar.
George Russo
02 oct. 2025, 15:38
Mihai Tudose pune frână avântului lui Bolojan:

Declarațiile lui Mihai Tudose vin în contextul în care, marți, liderii coaliției urmează să se reunească într-o nouă ședință pentru a încheia negocierile privind reforma administrativă. Aceasta a fost parte a Pachetului 2, însă, pe fondul tensiunilor apărute, proiectul a fost retras și se află în discuții de aproape o lună.

”Eu și colegii mei am fost într-o sală, am discutat și am votat în unanimitate ca după ce trece Pachetul 2, ăla cu multe asumări de răspundere, următorul subiect de discuție să fie relansarea economiei. Noi, la PSD, asta am votat.

Deci, dacă e să fim consecvenți, să ne respectăm votul dat, despre asta ar trebui să discutăm în acest moment sau măcar să ne strângem toți în aceeași sală și să votăm că am votat degeaba.

Nu poți să vorbești despre tăieri în continuu și nu purtăm negocieri despre decimarea veverițelor. Eu așa am amintiri cu mine, într-o sală, că asta s-a votat: să treacă Pachetul 2 de măsuri, iar apoi vom discuta doar despre pachetul de relansare economică. Cred că îl țineți minte cu toții, a ieșit și președintele Sorin Grindeanu, a prezentat măsurile la TV.

Eu mă aștept de la PSD să fie consecvent cu ceea ce a votat.

Mandatul este că după ce trece Pachetul 2, nu mai discutăm despre altceva decât despre relansarea economică pentru că nu poți să stai doar cu tăieri și cu probleme toată ziua.”, a declarat Mihai Tudose pentru Stiripesurse.

Planul de relansare economică prezentat de Sorin Grindeanu

În urmă cu câteva săptămâni, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a detaliat într-o conferință de presă programul de relansare economică gândit de social-democrați.

”Am văzut, de la cel mai ridicat nivel al statului, că nu avem un plan de țară. Și sunt de acord cu această opinie. Dar nu este suficient să constatăm, ci trebuie să facem ceva pentru a schimba lucrurile.

Partidul Social Democrat își asumă acest lucru și, iată, venim cu un Plan de Relansare Economică. Companiile din România și românii trebuie să vadă, dincolo de întunericul austerității, și un program de dezvoltare coerent!

Acest plan este bazat pe investiții, în mod special pe stimularea investițiilor de la zero, pe crearea locurilor de muncă și pe creșterea producției. Doar cu investiții concrete în industrie, agricultură, sănătate sau inovare – toate cu o energie mai ieftină, vom putea relansa economia și menține creșterea economică din ultimii ani.

Primul lucru: măsurile pe care le propunem nu pun presiune pe buget. Majoritatea sunt facilități pe termen lung, măsuri care se autofinanțează, sau bani din fonduri europene și alte surse fără impact bugetar.

De ex., propunem metoda Creditului Fiscal – mai ales pentru investiții noi și în zone defavorizate. Această metodă presupune ca firmele care vor să investească să aibă o deducere din impozitul pe profit, pe o durată de cinci ani, cu posibilitatea prelungirii până la 10 ani.

De asemenea, avem nevoie urgent de o debirocratizare a investițiilor prin înființarea ghișeului unic pentru investiții, adică o platformă digitală de unde se vor putea elibera toate avizele și autorizațiile necesare pentru demararea unei afaceri.”, a explicat Sorin Grindeanu.

Citeşte şi: VIDEO Nicuşor Dan, un nou moment de derută. Preşedintele nu a ştiut dacă trebuie să facă poză cu Macron şi gazdele daneze, aşa că s-a învârtit în loc

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Un asistent medical a fost găsit mort în camera de gardă, în Bicaz! Bărbatul avea 35 de ani
Fanatik.ro
Marcel Pușcaș și Eugen Neagoe i-au făcut primul „11” lui Gică Hagi. Niciunul nu l-a ales pe Ianis Hagi! Exclusiv
Capital.ro
Bani pentru pensionari în decembrie 2026. Vârstnicii cu pensii sub 3.000 lei vor primi maxim 500 lei. Care sunt condițiile
Playtech.ro
Ce amendă riști dacă nu asiguri mașina după ce ai parcat. Regula valabilă și pentru automobilele cu transmisie automată
Adevarul
Mamă amendată cu 1.200 de euro după ce și-a dus cei patru copii în vacanță în Grecia, în timpul școlii: „Nu regret nimic. Aș face-o din nou”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mihai și-a pierdut viața în Italia, după ce s-a izbit violent cu motocicleta de un zid
iamsport.ro
Gică Hagi a ales echipa de start pentru meciul cu Suedia. Câteva surprize mari
MediaFlux
Anunțul lui Ilie Bolojan după consultările de la Cotroceni. PNL nu exclude posibilitatea să voteze viitorul Guvern: Dacă PSD va fi la guvernare, PNL va intra în opoziție Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte