Mii de oameni, sensibilizaţi de povestea unui copil de 9 luni. Matei nu a auzit niciodată vocea mamei sale

În urma unei campanii umanitare desfășurate exclusiv online, în perioada 1 septembrie – 5 noiembrie a.c., Asociația “Salvează o inimă” a reușit să strângă fondurile necesare, în valoare de 21.000 de Euro, pentru operarea lui Matei Teodor. Băiețul, în vârstă de 9 luni, suferă de hipoacuzie neurosenzorială bilaterală profundă și, grație celor peste 4.600 de persoane care au întins o mână de ajutor, acesta va fi operat la începutul anului urmator.
Roxana Gagiu
25 nov. 2015, 08:12
Mii de oameni, sensibilizaţi de povestea unui copil de 9 luni. Matei nu a auzit niciodată vocea mamei sale

Matei Teodor s-a născut dintr-o frumoasă poveste de iubire a tinerilor căsătoriți, Ana și Alexandru, însă, la doar o zi de la naștere, medicii le-au transmit o veste proastă: copilul nu aude, suferă de hipoacuzie neurosenzorială bilaterală profundă. Verdictul doctorilor a fost cu greu acceptat de părinți, iar mama a intrat într-o depresie profundă. Ajutată de psiholog și psihiatru, tânăra mama a realizat că trebuie să lupte pentru fiul ei, mai ales când a aflat că există o șansă ca Matei să audă, iar operația poate fi făcută în România. În acest sens, Asociația „Salvează o inimă” a lansat campania umanitară „Matei vrea să audă!” şi a reuşit să strângă 21.000 de Euro pentru implantul cohlear, care-l va ajuta să audă și să vorbească.

Doctorii îi vor introduce un dispozitiv electronic, denumit implant cohlear, care transformă stimulul sonor în impulsuri nervoase și-l va ajuta pe Matei să audă pentru prima data în viață. Potrivit audiologului Anca Modan, operaţia de implantare presupune introducerea unor electrozi direct în receptorul nervos din urechea internă (denumit cohlee) şi ataşarea unui computer miniatural la suprafaţa cutiei craniene, în zona urechii, sub piele. Auzul poate fi recuperat până la un grad destul de ridicat, însă esenţială este învăţarea, desluşirea sunetelor şi vorbirea, care presupun un efort intens, continuu ce poate dura, în funcţie de caz, şi câţiva ani de zile.

„Au fost momente în care mi-am pierdut orice speranță că Matei al meu o să aibă o viață normală. Speranța a venit într-o secundă, când Asociația „Salvează o inimă” a confirmat că va iniția campania online de strângere de fonduri. După puțin timp de la începerea ei, am văzut cum sute de oameni au început să doneze pentru băiețelul meu și am primit zeci de telefoane de încurajare. Parcă am simțit un val de energie care m-a făcut să lupt până la capăt. Acum suntem foarte nerăbdători ca Matei să fie operat și abia așteptăm să ne audă vocile și să zâmbească la auzul lor”, declară Ana Maria Teodor, mama lui Matei.

Citeşte şi: Matei NU A AUZIT NICIODATĂ vocea mamei. Primul pictor 3D îşi vinde cel mai valoros tablou pentru a-l ajuta

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Cele 4 zodii care vor fi în al nouălea cer până pe 30 aprilie. Le așteaptă zile de poveste
Capital.ro
Modificare pentru mașină. RAR a schimbat legea. Șoferii care prezintă Poliției un certificat în plus
Playtech.ro
Unde trebuie să fie biroul notarial pentru o succesiune. Se dau bani degeaba la notari
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Știința îmbălsămării Papei Francisc: Pas cu pas, cum este pregătit trupul pentru a fi expus timp de trei zile fără semne vizibile de descompunere
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Standardizarea ar putea duce la pierderea unei comori a turismului românesc: A fost sub un asediu
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
CTP susține că JD Vance ar fi vinovat de moartea Papei Francisc. Care e motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
TAXE mărite pentru români. Oamenii vor fi obligați la plată chiar din 2025: Mutăm dintr-un buzunar în altul
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Pensionarii cu vârsta de peste 65 de ani care primesc indemnizație socială vor primi bani pe cardurile
MediaFlux
Mâncare gratis pentru toată lumea. Revoluția globală Incredible Edible poate ajunge în România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Inima simplă a unui Papă complicat: întâmplările care l-au făcut om, înainte să devină Sfânt Părinte