Manifestaţia a fost organizată de către Societatea Civilă Catalană şi se desfăşoară sub sloganul „Toţi uniţi – Catalonia este Spania”.
Organizatorii marşului susţin că scopul acestuia este de a apăra integritatea teritorială a Spaniei şi se opun „atacului asupra democraţiei” comis de autorităţile din Catalonia. Sâmbătă, la Madrid au avut loc manifestaţii similare.
Membrii Parlamentului regional al Cataloniei au adoptat vineri – cu 70 de voturi la zece şi două abţineri – o moţiune prin care înfiinţează Republica catalană.
După adoptarea moţiunii de către parlamentul catalan, premierul spaniol Mariano Rajoy a destituit Guvernul regional, a dizolvat Parlamentul catalan şi a convocat alegeri regionale anticipate la 21 decembrie.