„Cerem tuturor statelor care sunt în măsură să sprijine acest demers să coopereze pe deplin, în vederea identificării, stabilirii și aducerii în fața justiției a celor responsabili pentru faptele produse, în conformitate cu prevederile rezoluției Consiliului de Securitate 2166 din 2014”, arată MAE într-un comunicat transmis joi AGERPRES.
Citeşte şi Australia a dejucat un „complot terorist” care viza doborârea unui avion
La 17 iulie 2014, aeronava MH-17 aparținând companiei Malaysia Airlines s-a prăbușit în estul Ucrainei, în timp ce efectua cursa Amsterdam — Kuala Lumpur. La bord se aflau 298 de persoane care și-au pierdut viața — 283 de pasageri și 15 membri ai echipajului. În acest incident aviatic și-a pierdut viața și o persoană care deținea dublă cetățenie, inclusiv cetățenia română. Ancheta penală este coordonată de o echipă comună de investigații — Joint Investigation Team.