Executarea silită ar urma să aibă loc marţi, la ora 10.00, a declarat, vineri seară, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Oana Grigore, notează Mediafax. Ea a precizat că ministerului îi revenea să plătească a 12-a parte din suma de aproximativ 4 milioane de euro, pe care instanţa a stabilit-o cu titlul de despăgubiri pentru familiile bebeluşilor care au murit sau au fost răniţi în incendiu.
Executorii somează însă ministerul să plătească întreaga sumă, pe baza unei alte decizii, pe care instituţia o va contesta.
„Vrem să plătim partea care ne revine şi nu ne opunem ca oamenii să îşi primească drepturile. Dar este imposibil să plătim noi întreaga sumă”, a spus Oana Grigore.
Curtea de Apel Bucureşti a dat, pe 2 aprilie, sentinţa definitivă în dosarul incendiului de la Maternitatea Giuleşti.
Judecătorii i-au obligat, în solidar pe inculpaţii Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu”, Florentina Cîrstea, Gigel Oprea şi Bogdan Marinescu, iar Maternitatea Giuleşti în solidar cu părţile responsabile Ministerul Sănătăţii şi Municipiul Bucureşti – prin primarul general, la plata mai multor sume de bani, totalizând 4.231.500 de euro.
CITEŞTE ŞI Mărturii emoţionante despre tragedia de la Maternitatea Giuleşti: Îmi apăreau noaptea ochii copiilor
Asistenta Florentina Cîrstea, care era de serviciu, dar nu se afla în salonul de Terapie Intensivă nou-născuţi când a izbucnit incendiul, a fost condamnată la doi ani şi două luni de închisoare cu executare.
Fostul manager al maternităţii Bogdan Marinescu a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare, iar electricianul Gigel Oprea la un an de închisoare cu suspendare.
Incendiul a izbucnit în 16 august 2010, în jurul orei 18.30, în salonul de Terapie Intensivă nou-născuţi, din cadrul Secţiei de Neonatologie a Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu” – Maternitatea Giuleşti.
Trei bebeluşi au murit în incendiu, iar alţi trei, în zilele următoare, din cauza complicaţiilor. Cinci bebeluşi, între care două perechi de gemeni, au fost salvaţi de medicii din Spitalul „Grigore Alexandrescu”.