„Ne-am propus la Ministerul Educaţiei să facem acest lucru, introducând un proiect care va fi discutat în Guvern în aşa fel încât, punctual, deci nu vrem niciun fel de reformă mare, nu vrem o altă Lege a Educaţiei, dar punctual, pe anumite articole, care nouă nu ni se par în acord cu ceea ce trebuie să fie funcţionarea normală a universităţilor, să putem face aceste modificări. Pe anumite articole de lege”, a declarat Mircea Dumitru, la digi24.ro.
Ministrul Educaţiei a precizat că se va consulta cu premierul Dacian Cioloş în această chestiune. „Nu ştiu dacă o ordonanţă de urgenţă va putea fi motivată şi justificată urgenţa. Urmează să mă consult cu domnul prim-ministru şi poate să fie un proiect de lege. Poate fi ceva de genul acesta care să aducă unele modificări care, încă o dată, sunt modificări făcute la anumite articole de lege în legătură cu o anumită ţintă specială în legătură cu structura de guvernanţă universitară. În mod punctual sunt chestiuni legate de incompatibilităţi, de interdicţia de a cumula o funcţie executivă şi de conducere în universitate cu o funcţie politică sau cu o funcţie în Parlamentul României. Avem în vedere ceva similar şi pentru învăţământul preuniversitar”, a mai spus Mircea Dumitru.