Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete: „Cineva a spus să lăsăm mașinile acasă. Nu pot lăsa ambulanțele în garaj!”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, avertizează că lipsa unor măsuri rapide pentru controlul prețului carburanților riscă să afecteze grav funcționarea sistemului medical, inclusiv finanțarea serviciilor de ambulanță.
Viorel Dobran
30 mart. 2026, 22:45
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete:

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spune că nu poate risca să lase ambulanțele în garaj „una – două zile, pentru că nu se va întâmpla nimic”, răspunzând celor care au spus că în timpul crizei combustibililor românii pot lăsa mașina acasă „una – două zile, pentru că nu se întâmplă nimic”.

Rogobete a spus, luni, la Bacău, că Regiunea de Nord beneficiază de fonduri impresionante în domeniul sănătății, fiind aproape 1 miliard de euro pentru construcția de unități sanitare noi sau reabilitarea celor existente.

La Bacău, de exemplu, Spitalul Municipal care a fost transferat în Programul Operațional Sănătate, cu fonduri europene nerambursabile.

De asemenea, Spitalul Regional de la Iași a intrat în linie dreaptă undeva în anul 2023, după o perioadă de contestație publică, contestație administrativă, însă lucrările au început, iar acum se toarnă fundația.

„Munca este una accelerată și probabil că în câteva luni de zile deja se va vedea dezvoltarea tehnică acestui obiectiv de investiții. Și tot în această regiune se construiește un nou corp de clădire pentru Spitalul Județean din Vaslui, care este într-o fază destul de avansată și el va beneficia de un transfer în Programul Operațional de Sănătate, tot funduri europene nerambursabile. Dar toate aceste ziduri noi pe care le construim și care sunt absolut necesare pentru sănătatea românească și care definesc investiții fără precedent în perioada post-decembristă în domeniul de sănătate, toate aceste ziduri au valoare în sistemul de sănătate, doar dacă sunt însuflețite. Doar dacă acolo lucrează medici, asistente, infirmiere, personal medical, doar dacă pacienții în aceste unități sanitare își regăsesc demnitatea, își regăsesc empatia, echilibrul și nevoia medicală de care au nevoie”, spune Rogobete.

Planul B(olojan) în criza carburanţilor: Scade acciza DOAR la motorină într-o primă fază: „Dacă intervii când preţurile sunt volatile, este ca și cum ai mătura atunci când viscolește”

Rogobete afirmă că în decembrie 2025 i s-a pus în față o decizie cum că, în foarte scurt timp, peste noapte, trebuie să găsească o formulă de calcul prin care veniturile personalului medical trebuie reduse cu 10%.

„Motivul pentru care astăzi personalul medical nu are veniturile afectate, motivul pentru care astăzi nu au fost tăiate salariile medicilor și asistentelor și infirmierelor și farmaciștilor și întregului personal medical din sistemul de sănătate, este că domnul președinte Sorin Grindeanu m-a susținut în coaliție și ne-am opus atât public cât și administrativ în toate discuțiile avute ca acest lucru să nu se întâmple. Medicina nu se face cu mâinile goale. În contextul actual, indeciziile fiscale și economice cu privire la creșterea carburanților pun o oarecare presiune pe sistemul de sănătate pe care eu nu am cum să o ascund. Sigur, zona de medicamente și de consumabile medicale, unde vreau să sublinez încă o dată, nu suntem în momentul de față într-o criză. Dar, tocmai din acest motiv, pentru că avem semnale internaționale, la Ministerul Sănătății a fost organizat un grup de lucruri care, interinstituțional, care, sigur, monitorizează stocurile, semnalele, fluctuațiile de preț, posibilele discontinuite și așa mai departe. Însă, dacă cineva ne-a spus cu oarecare și ușoară aroganță că putem lăsa mașinile acasă o zi, două, că nu se întâmplă nimic, eu vă spun sigur că nu pot lăsa ambulanțele în garaj una, două zile pentru că nu se întâmplă nimic”, a mai spus ministrul Sănătății.

Plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază, prelungită până la 30 iunie 2026. Ce produse de bază nu se scumpesc de Paşte

Potrivit ministrului, costurile pentru combustibilul, pentru ambulanțe, pentru helicoptere, pentru avioanele medicale încep să crească dramatic și inacțiunea economică și amânarea punerii în aplicare a deciziilor prezentate de Ministerul Energiei „cred că în curând vor pune o mare presiune pe sistemul de Sănătate”.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT