Însoțit de șeful Federației, Lucescu a discutat cu Erdogan despre situația naționalei, care speră la calificarea la Cupa Mondială.
Turcii sunt pe locul al treilea în grupa I, cu 11 puncte. Lucescu va debuta pe banca naționalei Turciei pe 2 septembrie, într-un meci în deplasare cu Ucraina, scrie dolce-sport.
Cea mai mare performanţă din cariera de antrenor a obţinut-o în 2009, când a câştigat cu Şahtior Doneţk Cupa UEFA, devenind astfel al treilea antrenor român care se impune într-o finală europeană după Ştefan Kovacs, care a câştigat de două ori Cupa Campionilor Europeni cu Ajax Amsterdam, în 1972 şi 1973 şi Emeric Ienei, învingător în principala competiţiei europeană intercluburi cu Steaua, în 1986.
Antrenorul român are în palmares 12 titluri de campion: unul cu Dinamo (1989/1990), unul cu Rapid (1998/1999), unul cu Galatasaray (2001/2002), unul cu Beşiktaş (2002/2003) şi opt cu Şahtior Doneţk (2004/2005, 2005/2006, 2007/2008, 2009/2010, 2010/2011, 2011/2012, 2012/2013, 2013/2014).
Ca selecţioner al României, Mircea Lucescu a reuşit performanţa de a califica naţionala la Euro 1984, într-o grupă din care făcea parte campioana mondială de la acea vreme, Italia, Cehoslovacia, Suedia şi Cipru.