Mircea Solcanu: Într-o zi un copil a dorit să facă o fotografie cu mine şi am fost de-acord (deși mă deranjează astfel de abordări în ultimul timp). După ce am făcut fotografia, mi-a spus că o va pune pe Facebook, însă nu știa care este pagina mea pentru „tag”. I-am spus că nu am Facebook, iar el scurt şi tăios mi-a spus: „Înseamnă că nu eşti om”. Așadar dispariția mea şi existența mea s-au întâmplat în același timp ca în fizica cuantică. O dispariție de undeva este o apariție altundeva. Deci nu am dispărut, nu mai doresc să apar. Deși constat ca dispariția cuiva de pe TV e asociată cu „moartea” sau nonexistenţa pe Facebook, chiar cu neapartenenţa la rasa umană însăși. Şi, ca să revenim la dimensiunile cunoscute de „mase”, timp şi spațiu, la Constanţa şi doar la Constanţa. Nu am plecat în străinătate așa cum au scris unii „lăutari” din presă, după ureche. Iar uneori o dispariție înseamnă mai mult decât o apariție.
Cât din vechiul Mircea Solcanu s-a păstrat în viaţa ta?
Nu știu, dar cred că atât cât rămâne din omidă când devine fluture.
Am citit despre tine că te-ai dedicat cauzei animalelor…
Am fost acolo tot timpul şi nu numai pentru animale, dar şi pentru cei care au suferit sau suferă nedreptăţi. Nu am stat să mă uit şi să devin complice. Știi, când ai sânge pe mâini iese greu până şi la spălat.
Îţi pare rău de răbufnirea de acum trei ani sau ai face la fel şi acum?
Bineînțeles că aș face la fel, asta am crezut şi am spus. Pentru adevăr merită să îți dai viaţa, chiar dacă oamenilor nu le pasă sau, mai rău, le este frică de adevăr. Iar, până la urmă, reacția deșănțată la un text scris de mine mi-a arătat cum gândesc oamenii de fapt. Dacă era o prostie sau o minciună, de ce au reacționat așa? Dacă era o prostie sau o minciună ce am scris eu, de ce a deranjat? M-am uitat apoi că „altele”, gen vaccinuri sau păreri despre cei care au murit la Colectiv, nu au primit același „blam” public. Deși acolo chiar au murit niște oameni nevinovați sau în continuare copiii mor ca în Evul Mediu, că vaccinul nu e bun. Eu chiar mi-am cerut iertare şi am fost sincer, pentru niște cuvinte pe Facebook, în timp ce unii stau liniștiţi în continuare, deși în urma acțiunilor lor au murit oameni, alții trăiesc cu trauma violului… Așa şi?! Când în țara asta vrei să atragi atenția de la ceva cu adevărat important, bagi la înaintare un scandal cu homosexuali – este rețeta serviciilor din ’90 şi până astăzi, care funcționează perfect. Societatea se divide şi e stăpânită de niște „epoleți” – că oamenii au alte însușiri. Oricum le mulțumesc tuturor celor care m-au judecat şi o fac în continuare, că nu o fac spre îndreptarea mea şi pentru propria osândă. Cât despre întrebare, a sunat ca venită din partea comisiei de reeducare, aşa că răspunsul e nu, nu m-am reeducat, ci doar m-am educat mai bine în slujirea adevărului în care cred. Iar singurul adevăr în care cred şi mă încred este Dumnezeu.
Căţelul tău, Rich, ce face? Era aproape la fel de celebru ca tine.
Cățelul meu este un pic mai celebru decât mine. Îmi amintesc că am trecut pe stradă într-o zi, iar un copil i-a spus mamei: „Uite mami cățelul de la televizor”. Este bine sănătos, are aproape 9 ani şi iubirea e constantă în viețile noastre.
Citește continuarea interviului pe okmagazine.ro