Moarte fulgerătoare! S-a stins un cunoscut muzician

Daniel Johnston, figură emblematică a rockului alternativ, a murit la vârsta de 58 de ani, a anunţat fratele şi managerul său Dick Johnston, potrivit AFP.
Iulian Tudor
12 sept. 2019, 11:08
Moarte fulgerătoare! S-a stins un cunoscut muzician

Interpretul, compozitorul şi desenatorul american a construit, în aproape 40 de ani, un univers poetic unic, cu utopii copilăreşti, probleme de comunicare şi dragoste pierdută.

Enigmaticul compozitor, interpret şi artist vizual a revenit, în ultimele luni, de mai multe ori la spital pentru probleme renale, a indicat Dick Johnston, însă moartea sa a fost ”neaşteptată”.

„Nu mai departe de ieri, moralul lui era bun (…) arăta şi se simţea cu adevărat bine”, a precizat el.

Beatles, super-eroii din benzile desenate Captain America, fantoma Casper sau King Kong s-au aflat printre eroii recurenţi din compoziţiile sale de multe ori artizanale, între genurile pop şi country, combinând reuşit puterea melodică şi drama.

Marcat pe de o parte de educaţia puritană, dar şi de cultura pop, Daniel Johnston s-a luptat ani la rând cu sindromul maniaco-depresiv.

Născut în 1961, la Sacramento, California, pasionat de la cea mai fragedă vârstă de desen, dar şi de pian, apoi de chitară, el şi-a înregistrat din adolescenţă propriile compoziţii pe casete pe care le schimba cu alţi prieteni muzicieni. După liceu, el şi-a consacrat o bună parte a timpului desenului, dezvoltând un stil foarte apropiat de cel al benzilor desenate, şi compoziţiei.

”Songs of Pain”, primul său album de studio, a fost lansat în 1981.

Formaţiile Sonic Youth, Yo La Tengo, The Pastels sau Kurt Cobain s-au aflat printre numeroşii săi admiratori. Douăzeci dintre aceştia (Teenage Fan Club, Beck, Mercury Rev, Calvin Johnson…) i-au adus un omagiu într-un album dublu, în 2004.

După mai multe internări la spitalul de psihiatrie, la sfârşitul anilor ’80, Daniel Johnston a semnat cu casa de discuri independentă Shimmy Disc, care i-a deschis porţile scenei internaţionale. A înregistrat cu Jad Fair, cântăreţ şi chitarist din Half-Japanese („It’s Spooky”), apoi două albume de studio, „1990” şi „Artistic Vice” (1992). Succesul de critică i-a permis să semneze în 1994 cu Atlantic, lansând „Fun”.

După o lungă perioadă marcată din nou de problemele sale de sănătate, Johnston a revenit în 2001 cu albumul ”Rejected Unknown”, urmat în 2003 de ”Fear Yourself”. Acum doi ani, artistul a susţinut ultimul său turneu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT