Moaștele Sfintei Împărătese Elena, depuse la Mănăstirea Pantocrator. Perioada în care credincioșii pot merge în pelerinaj

De miercuri, 30 aprilie, și până joi, 8 mai, Moaștele Sfintei Împărătese Elena se află la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești-Vlașca, localitate aflată în judeţul Teleorman.
Alina Costache
03 mai 2025, 14:56
Moaștele Sfintei Împărătese Elena, depuse la Mănăstirea Pantocrator. Perioada în care credincioșii pot merge în pelerinaj

De miercuri, 30 aprilie, și până joi, 8 mai, Moaștele Sfintei Împărătese Elena se află la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești-Vlașca, localitate aflată în judeţul Teleorman. Racla cu Sfintele Moaşte a poposit câteva ore şi în Catedrala Patriarhală, iar Patriarhul Daniel a subliniat că Sfânta Împărăteasă Elena ne-a lăsat „o moștenire spirituală de o valoare inestimabilă”, fiind „primul pelerin creștin în Țara Sfântă”.

„Prin exemplu său de credință, de evlavie și vrednicie, pentru că a ajutat o mulțime de săraci, ea reprezintă pe conducătorii creștini, ctitori de biserici și binefăcători ai poporului. Prin pelerinajul ei la Locurile Sfinte pentru descoperirea Sfintei Cruci, ea este primul pelerin creștin în Țara Sfântă, care arată importanța căutării și venerării locurilor și obiectelor sfinte din viața Domnului Hristos și din Viețile Sfinților. 

Prin aflarea Sfintei Cruci, Sfânta Elena ne-a oferit un simbol concret al biruinței lui Hristos asupra păcatului și asupra morții, iar prin ctitorirea bisericilor la Locurile Sfinte ea a pus bazele unei tradiții de pelerinaj care continuă până astăzi”, a spus Preafericitul Părinte, conform Agerpres.

Citește și: Calendar ortodox 4 mai 2025. Sfânta Muceniţă a lui Hristos, ocrotitoare a căsniciei. Scurtă rugăciune pentru rezolvarea neînţelegerilor dintre soţi

Patriarhul Daniel le-a transmis credincioșilor să se apropie „cu evlavie” de Sfintele Moaște ale Împărătesei Elena.

Cu toate că inițial aceasta a fost înmormântată la Roma, sfintele moaște au fost mutate la Constantinopol, iar în 1211 au fost duse la Veneția de către cavalerii cruciați. Abia în anul 2017 acesteau au fost scoase pentru prima oară în pelerinaj, în Grecia.

Așadar, România devine a două țară ortodoxă care găzduiește moaștele Sfintei Împărătese Elena de la mutarea lor în Apus. Acest eveniment are loc în contextul pelerinajului anual organizat la Mănăstirea Pantocrator cu prilejul Duminicii Femeilor Mironosițe.

Citește și: De ce o țară majoritar ortodoxă ține doliu după o personalitate catolică. PS Mihai, episcop greco-catolic: „Prezenţa Papei Francisc în România ne-a arătat că suntem toţi fraţi în Hristos. Nu vom avea viitor fără a ne trăi fiecare în parte confesiunea ca amprentă a dragostei lui Hristos”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
El e jucătorul de la UTA a cărui soție a vrut să-și ia viața. În vară, a fost refuzat de FCSB! Exclusiv
Capital.ro
Taxele și impozitele locale din 2027, decise diferit în marile orașe. Ce se întâmplă cu impozitul pe locuințe
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT