CHEFI LA CUTITE 2018: Luni seară, de la 20:00 pe Antena 1, concurenta se întoarce în platou pentru o a doua șansă în sezonul de poveste al emisiunii, însă de data aceasta are și un aliat surpriză. Fiul său în vârstă de 10 ani, care a susținut-o din culise anul trecut, își va încerca și el norocul în show-ul culinar.
Vin împreună, dar gătesc separat și fiecare va resimți emoțiile primei etape culinare din bucătăria „Chefi la cuțite„. Poveștile celor doi vor prinde contur, căci aflați la bancul de lucru vor mărturisi că pe lângă relația specială care îi leagă, David și Raluca împărtășesc și o pasiune comună: gătitul.
Deși este doar în clasa a patra, David a deprins câteva secrete din zona culinară încă din fragedă copilărie, pentru că obișnuia să își ajute bunica la prepararea bucatelor. Cărțile de colorat au fost înlocuite cu succes de joaca prin bucătărie.
„Stăteam așezat la masă și primeam un castron mare, cu apă, făină, condimente. Deși nu eram ordonat, îmi luam treaba în serios, ca un adevărat bucătar”, mărturisește cel mic.
Deși are mari emoții, speră să facă o figură bună în etapa jurizării pe nevăzute, unde le va propune chefilor o rețetă curajoasă: souffle de ciocolată cu gem de afine. Micul bucătar va găti cu mult entuziasm o rețetă dulce, ce s-a dovedit a fi până acum cea mai mare provocare a celor care au trecut pragul „Chefi la cuțite„. Cu optimismul și încântarea caracteristică vârstei, David vrea să arate cât de priceput e în arta culinară, dar recunoaște că unul dintre motivele pentru care participă în acest sezon este să îi cunoască personal pe chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu.
„Am fost foarte emoționat să îi întâlnesc, mai ales pe chef Cătălin, care e preferatul meu!”,a spus David.
Și mama sa, Raluca Podea, își va învinge pentru a doua oară teama, căci luni seară va reveni în fața trioului imbatabil de jurați. Sezonul trecut, fosta starletă Playboy a reușit să încingă atmosfera la bancul de lucru și a transformat proba de gătit într-un adevărat spectacol. Anul acesta telespectatorii o vor găsi într-o altă ipostază, căci cele mai mari emoții nu sunt legate de preparatul său, ci de parcursul în show al lui David.
„A fost o concurență pe cinste între mine și David. Eu mi-am dorit foarte mult ca el să meargă mai departe, pentru că l-am văzut extrem de încântat de tot ceea ce se întâmplă la „Chefi la cuțite” când am participat eu prima oară, în sezonul trecut. De data aceasta ne-am înscris amândoi, căci David și-a dorit foarte mult să „ne luptăm” la bancul de lucru. Înainte de a găti în platou s-a pregătit acasă, ba chiar se trezea din somn și începea să lucreze la preparatul lui, era foarte entuziasmat. Făcea prăjituri, își dorea să fie cel mai bun. Așa că a fost o adevărată competiție între noi doi, dar recunosc…că și dorința mea era să îl văd pe el fericit, cu un cuțit din partea chefilor, pentru că el este mai bun ca mine. David e un copil foarte sensibil, a muncit mult și nu voiam să fie dezamăgit”, a declarat Raluca Podea.
Care este verdictul jurizării pe nevăzute a celor doi, cum va încerca juniorul de doar 10 ani să demonstreze că nu se lasă mai prejos de un bucătar pasionat și care vor fi reacțiile chefilor când mama sa, Raluca Podea, va intra pentru a doua oară în platou, telespectatorii Antena 1 pot vedea luni seară, de la ora 20:00, într-o nouă ediție a competiției culinare „Chefi la cuțite”!