Monica Bîrlădeanu şi Renert Gad au trăit o scurtă poveste de dragoste. Dragostea cu celebra brunetă a pălit în cazul lui Renert Gad, cunoscut printre vedete pentru „îmbunătăţirile” pe care le oferă contra-cost, în clinica sa, dar şi pentru pasiunea sa pentru femeile frumoase. Potrivit cancan.ro, „Winnetou”, aşa cum e ştiut prin oraş medicul estetician, datorită asemănării evidente cu personajul de film clasic, a „abandonat-o” pe Monica Bîrlădeanu, dedicându-se unei noi cuceriri, cum altfel decât brunetă, la fel ca majoritatea femeilor care i-au stat alături.
Esteticianul a fost fotografiat în plină acţiune de seducere, la o terasă de pe malul lacului Herăstrău, alături de o tânără misterioasă, intrată, sau în cel mai rău caz, pe cale să intre în viaţa esteticianului! Acest lucru se deduce din gesturile acestuia, de puştan îndrăgostit, mângâieri, săruturi şi atenţii la care bruneta răspunde cu interes.
Totul, cum altfel, stropit cu şampanie scumpă, ca şi cum medicul ar vrea să-şi pecetluiască cu spumantul exclusivist noua sa relaţie. La fel a făcut şi cu Monica Bărlădeanu, acum o lună şi jumătate, dar în prezent Winnetou se pare că a dat-o uitării, îndreptându-şi întreaga atenţie către actuala sa cucerire.
Actriţa Monica Bîrlădeanu şi producătorul de film Bobby Păunescuau anunţat, în 2012, că s-au despărţit, precizând că vor continua să lucreze împreună. Dacă anul trecut, celebrul om de afaceri surprindea pe toată lumea cu noua sa relaţie, acum acesta a repetat tradiţia. Având o relaţie de un an cu modelul şi actriţa Alice Peneaca, o tânără în vârstă de doar 22 de ani, se pare că cei doi vor deveni părinţi.