MOŞII DE TOAMNĂ 2019. Ce trebuie să faci în această zi pentru cei dragi plecaţi de lângă noi

Moșii de Toamnă se sărbătoresc în prima sâmbătă din noiembrie. Anul acesta, pomenirea morţilor pică pe 3 noiembrie. Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea morților, cunoscută drept Moșii de toamnă. În această zi se săvârșește Sfânta Liturghie. La Proscomidie, preotul scoate din prescură miridele pentru morți. Le așază sub Sfântul Agnet, rostind numele morților de pe pomelnice.
Filip Stan
29 oct. 2019, 10:06
MOŞII DE TOAMNĂ 2019. Ce trebuie să faci în această zi pentru cei dragi plecaţi de lângă noi

MOŞII DE TOAMNĂ 2019. Ziua de sâmbătă este dedicată pomenirii morților, scrie libertateapentrufemei.ro. Și asta pentru că, potrivit scrierilor bisericești, în zi de sâmbătă, lui Iisus Hristos i-a fost înmormântat trupul. În vreme ce sufletul Său a coborât în iad, pentru a elibera spiritele captive. În ritul bisericesc, pomenirea sufletelor adormite se face tot sâmbăta. Căci duminica este ziua Învierii, a vieții veșnice. Așa se face că, în anumite momente importante ale anului calendaristic, oamenii s-au obișnuit să-i pomenească pe cei dragi, trecuți în lumea cealaltă, la date fixe. Moșii sunt sărbători populare, dedicate, după cum spune și numele, strămoșilor.

Citeşte şi Reţetă colivă. Cum să te pregăteşti pentru Moşii de iarnă. Ce se face de pomenirea morţilor

Când și cum se sărbătoresc Moșii de Toamnă

Peste an, românii de rit ortodox respectă cam 20 de zile de Moși. Cele mai importante sunt Moșii de primăvară, celebrați odată cu cei 40 de Mucenici, Moșii de vară, în sâmbăta din Ajunul Rusaliilor, Mosii de Toamna, între 26 octombrie și 8 noiembrie, și Moșii de iarnă, înaintea Lăsatului de sec de carne pentru Postul Crăciunului. Ritualul Moșilor cei Mari sau Moșii de Toamnă este unul dintre cele mai importante. Se crede că, la răscruce de timp, se poate trece foarte ușor din lumea morților în cea a viilor, iar sufletele adormite revin la locurile dragi. Dacă nu găsesc nimic drept ofrandă, se răzbună. Cei ce primesc pomană de la urmași îi ajută pe aceștia să aibă parte de sănătate, de recolte bogate, de bine.

Biserica face slujbe de mijlocire pentru toate sufletele adormite, cu scopul de a obține îndurarea dumnezeiască de a le judeca cu blândețe și de a le așeza în lumea drepților. La aceste pomeniri, obligatorii sunt coliva, colacul, vinul și lumânările. Dar, în funcție de regiune și de posibilitățile materiale ale fiecăruia, pomenile se pot face după bunul plac. Se dau de sufletul răposaților dulciuri, pachete cu mâncare, vase noi, prosoape sau fețe de masă, în urma slujbelor de pomenire făcute la cimitir și acasă. Lumea duce la biserică, pentru sfințit și împărțit, un colac mare, un blid cu colivă și o sticlă cu vin, apoi se duce la cimitir, curăță mormintele și împarte pomeni.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ultimă oră. Universitatea Craiova, sancționată drastic de UEFA!
Capital.ro
Ajutorul pentru încălzire în iarna 2026-2027. Regulile ANPIS pentru a primi sprijin financiar chiar din noiembrie. Care e data-limită pentru cereri
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT