Moţiunea simplă depusă de PNL şi PMP împotriva ministrului Fondurilor Europene a picat

Senatul a respins, în şedinţa plenului de marţi, moţiunea simplă "Absorbţia banilor comunitari, o catastrofă marca PSD-ALDE" împotriva ministrului de resort, Rovana Plumb, înaintată de grupurile parlamentare ale PNL şi PMP. În favoarea moţiunii au votat 40 senatori, 72 s-au pronunţat împotrivă, unul s-a abţinut. Votul a fost secret electronic. 
Ionela Marcu
10 apr. 2018, 04:25
Moţiunea simplă depusă de PNL şi PMP împotriva ministrului Fondurilor Europene a picat

UPDATE: Moţiunea simplă împotriva ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, depusă de parlamentari de la PNL şi PMP, a fost respinsă marţi de plenul Senatului, cu 40 voturi „pentru”, 72 de voturi „împotrivă” şi o abţinere, informează news.ro.

Moţiunea a fost depusă de parlamentari PNL şi PMP, care avertizează că situaţia programelor operaţionale sectoriale este deosebit de  gravă, din perspectiva sumelor foarte de mici rambursate efectiv de către Comisia Europeană, până în prezent.

UPDATE: Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a susţinut marţi, în timpul dezbaterii în Senat a moţiunii simple depuse de PNL şi PMP împotriva sa, că în perioada 2014-2023 România are la dispoziţie o alocare financiară totală de 42,3 miliarde de euro, iar până acum a beneficiat de 46,7 miliarde de euro, dintre care 9,7 miliarde de euro în exerciţiul financiar 2014-2020.

“Fondurile europene sunt, într-adevăr, o oportunitate pentru dezvoltarea României. Fondurile structurale şi de investiţii reprezintă instrumentul fundamental pus la dispoziţia statelor membre pentru consolidarea coeziunii economice, sociale şi teritoriale, prin reducerea decalajelor diferitelor regiuni şi evitarea adâncirii diferenţelor de dezoltare. Pe perioada 2014-2023, România are la dispoziţie o alocare financiară totală de 42,3 miliarde de euro fonduri europene”, a declarat Rovana Plumb în plenul Senatului.


UPDATE. Dezbaterea moţiunii simple „Absorbţia banilor comunitari, o catastrofă marca PSD-ALDE” împotriva ministrului de resort Rovana Plumb, înaintată de grupurile parlamentare ale PNL şi PMP din Senat, a început marţi, în plen.

Textul moţiunii, semnat de 35 de senatori PNL şi PMP, este citit de liberalul Eugen Pîrvulescu.

Semnatarii moţiunii îi solicită ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, să demisioneze, acuzând dezastrul managementului fondurilor structurale în România.

Şedinţa în plen a Senatului în care va fi dezbătută moţiunea simplă cu tema „Absorbţia banilor comunitari – o catastrofă marca PSD-ALDE” este programată de la ora 14.00.

Moţiunea a fost depusă de parlamentari PNL şi PMP, care avertizează că situaţia programelor operaţionale sectoriale este deosebit de  gravă, din perspectiva sumelor foarte de mici rambursate efectiv de către Comisia Europeană, până în prezent.

Programul Operaţional Regional are alocată suma de 6.600.000.000 euro, rata de absorbţie efectivă fiind în valoare de 24.272.480, ceea ce reprezintă 0,37%, în timp ce suma alocată Programului Operaţional Infrastructura Mare este de 9.418.524.484 euro, iar gradul de absorbţie este de 858.287.778 euro, însemnând 9,11%. Pentru Programul Operaţional Competitivitate a fost alocată suma de 1.329.787.234 euro, rata de absorbţie fiind de 59.118.754 euro – 4,45%, în timp ce pentru Programul Operaţional Capacitate Administrativă a fost alocată suma de 553.191.489 euro, absorbţia efectivă fiind de 20.668.383 euro – 3,74%. Pentru Programul Operaţional Pescuit şi Afaceri Maritime, alocarea financiară este de 168.421.371 euro, rata de absorbţie fiind de 9.785.156 euro, adică 5,81%, iar pentru Programul Operaţional Capitalul Uman suma alocată este de 4.371.963.027 euro, rata de absorbţie până la 19 ianuarie 2018 fiind 0%, se arată în textul moţiunii.

„România are o şansă majoră de a se dezvolta şi de a deveni cu adevărat un stat european, cu un nivel de trai la nivelul statelor din Europa de Vest. Această oportunitate este oferită de fondurile europene, fonduri care pot contribui la creşterea calităţii vieţii românilor. Rata absorbţiei aferentă programării bugetare 2014 – 2020 a ajuns, la sfârşitul anului 2017, la doar 10,1%, majoritatea Programelor Operaţionale care gestionează Fondurile Europene Structurale şi de Investiţii de care România beneficiază au avut rezultate catastrofale”, spun iniţiatorii moţiunii depuse împotriva ministrului Rovana Plumb.

Ei mai arată că PSD-ALDE au fost interesate mai mult de măsurile clientelei lor, şi nu să atragă investiţii şi fonduri europene, iar România dezangajează anual sute de milioane de euro.

„PSD împreună cu ALDE au fost mult mai interesate să ia măsuri în interesul clientelei de partid decât să pregătească investiţii şi să atragă fonduri europene. În acelaşi timp, funcţionărimea (numită politic, pe lângă cea cu atribuţii tehnice) din ministere  se mişcă încet, lunile trec, iar banii de investiţii nu ajung în ţară, România dezangajează anual sute de milioane de euro. Toate componentele societăţii româneşti sunt lezate puternic de lipsa infrastructurii publice, birocraţia excesivă şi de lipsa reală de interes pentru accelerarea absorbţiei fondurilor europene”, mai afirmă iniţiatorii moţiunii.

Rovana Plumb este ministru al Fondurilor Europne din 23 februarie 2017, fiind propusă de premierul de atunci Sorin Grindeanu.

Spynews
”Mai rămâneam împreună”. Bogdan Cîrlan de la Insula Iubirii, despre relația cu Claudia Florescu
Bzi.ro
Brigitte și Florin Pastramă, condamnați penal! Ce au decis judecătorii în dosarul măștilor
Fanatik.ro
”Amazonul Europei”, destinația din România, pe placul jurnaliștilor internaționali. Turiștii sunt fascinați
Capital.ro
Doar șoferii cu permis de conducere CATEGORIA B au dreptul. Sunt obligați să depună un nou DOSAR
Playtech.ro
ȘOC! Lidia Buble, cea mai FIERBINTE apariție pe plajă. A lăsat TOT la vedere, a încins atmosfera
DailyBusiness
Cel mai iubit produs de la Lidl se vinde acum cu câțiva lei! Dispare imediat de la raft!
Adevarul
Rușii au lansat o ofensivă amenințătoare în est, unde ar putea cuceri o porțiune semnificativă de teritoriu
Spynews
E periculos să consumi ouă cu două gălbenușuri, sau ouă cu micuțe cheaguri de sânge? Ce spun specialiștii
Spynews
Un tată și-a aruncat de la etajul cinci cei doi copii de 2 și 5 ani, după ce s-a certat cu soția lui. Gestul cumplit s-a terminat tragic: ”A fost sfâșietor”
Evz.ro
Xonia, victima testelor mincinoase ale Poliției. Falsul pozitiv la DrugTest i-a răvășit viața
Impact.ro
ȘOC! I-au ieșit sânii voluptoși din sutien! Mădălina Ghenea, poziții de INFARCT în dormitor, s-a văzut TOT
Prosport.ro
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
wowbiz.ro
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat pe internet
Cancan.ro
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Playsport.ro
Aparițiile astea ale Mădălinei Ghenea trebuie INTERZISE! A pozat iar cu toate secretele la vedere și a "scăpat" imaginile pe net
kanald.ro
Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru ziua de luni, 8 iulie. Ce temperaturi vom avea în Capitală
Capital.ro
NOTIFICARE pentru șoferii din România. Hârtia pe care o pot găsi direct pe PARBRIZ
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Cum a apărut fosta iubită a lui Smiley! A atras toate privirile la EURO 2024
stirilekanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Antreprenoare Ugandeză Transformă Deșeurile de Banane în Extensii de Păr
MediaFlux
INTERZIS pentru cei care stau la CASĂ! Nou ordin de la UE. Nici România nu scapă
Shtiu.ro
În ce regiune se găsesc cei mai inteligenți români? Cei mai prosti nu sunt moldovenii!