Naba Salem revine la Insula Iubirii. Ce rol va avea de această dată fosta ispită

Au mai rămas doar câteva zile până la startul sezonului 10 al emisiunii Insula Iubirii, iar curiozitatea și nerăbadarea fanilor crește cu fiecare pas. Telespectatorii vor avea ocazia să o vadă și pe una dintre cele mai cunoscute foste ispite ale reality-show-ului de la Antena 1: Naba Salem.
Bianca Bocioacă
31 aug. 2026, 22:47
Naba Salem revine la Insula Iubirii. Ce rol va avea de această dată fosta ispită
Naba Salem se întoarce la Insula Iubirii

Insula Iubirii reîncepe vineri, 4 septembrie, la Antena 1, și promite să vină cu povești neașteptate pe care spectatorii sunt nerăbdători să el descopere.

Cea care revine în proiect este una dintre ispitele din sezonul 9 care a cucerit publicul prin naturalețe și sinceritate. Naba Salem ajunge din nou în Thailanda, dar de această dată într-un rol nou.

„Un nou capitol, aceeași iubire. Insula Iubirii este, fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase proiecte din parcursul meu. Să mă întorc, dar dintr-o ipostază cu totul nouă, a fost o experiență pe care sigur nu am cum să o uit niciodată”, a spus Naba Salem.

Citește și: Adrian Minune vrea să se mute definitiv în Dubai! ”Nu am ce să fac”

Naba va fi cea care va lua la întrebări ispitele, care va ajunge în vile atunci când concurenții sau concurentele sunt la bonfire și care va descoperi toate detaliile din culise.

„Sunt profund mândră și recunoscătoare să fiu prima care ocupă rolul de Ispita din culise. Pentru mine, nu este doar o premieră, ci o responsabilitate și o dovadă că uneori cele mai frumoase lucruri se întâmplă atunci când ai curajul să accepți o nouă provocare”, mărturisește acesta.

Materialele create de aceasta vor fi disponibile, pe toată perioada difuzării noului sezon, în mediul online, atât pe rețelele sociale, cât și pe AntenaPLAY.

„Revenirea la > a avut o emoție aparte. De data aceasta, am privit proiectul dintr-un alt unghi, am simțit altfel energia lui și am descoperit o versiune nouă a mea. Unele proiecte sunt experiențe. Altele devin amintiri pentru o viață”, a ținut să mai adauge frumoasa Naba Salem.

Citește și: Irina Fodor, peripeții în timpul filmărilor Asia Express. Ce a pățit prezentatoarea: „Aveam câteva secunde între aceste răbufniri”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, salt uriaș în clasamentul coeficienților! Oltenii pot egala performanța FCSB de acum 2 ani
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi reguli pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va obține sau reînnoi mai greu permisul de conducere
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT