Nicuşor Dan se pregăteşte să elibereze biroul de la Primăria Capitalei: Am o meserie, am o poziţie pe care mi-am suspendat-o la Institutul de Matematică”

Primarul Capitalei a declarat luni că la începutul mandatului a fost o alegere foarte dificilă, pentru că primăria chiar era în faliment. Nicuşor Dan se leapădă de USR, PNL se leapădă de Nicuşor Dan, astfel că actualul edil se întoarce la matematica ne-electorală.
Filip Stan
19 feb. 2024, 22:23
Nicuşor Dan se pregăteşte să elibereze biroul de la Primăria Capitalei: Am o meserie, am o poziţie pe care mi-am suspendat-o la Institutul de Matematică”
Nicușor Dan vrea un nou mandat la Primăria Capitalei!

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan ,a declarat că nu revine în USR iar la aceste alegeri, fără discuţie rămâne independent. În ipoteza în care voi câştiga voi fi un primar care va trebui să lucreze cu mai multe partide de dreapta care îl sprijină în CGMB, a mai arătat Nicuşor Dan. El a precizat că, dacă nu câştigă, are o meserie şi o poziţie pe care şi-a suspendat-o la Institutul de Matematică.

Nicuşor Dan a fost întrebat în emisiunea Insifer Electoral de la Prima News dacă ia în calcul să revină în USR, partidul pe care l-a fondat. ”Nu, eu sunt un primar independent”, a răspuns primarul. El a menţionat că a avut o colaborarea foarte bună în Consiliul General, şi cu USR, şi cu PMP, şi cu PNL. ”În spaţiul public am o colaborare foarte bună cu Forţa dreptei, cu REPER”, a completat primarul. Întrebat dacă va rămâne independent la aceste alegeri, primarul Nicuşor Dan a spus: ”La aceste alegeri, fără discuţie”. El a respins şi ideea de a forma un alt partid în viitor. ”În ipoteza în care voi câştiga voi fi un primar care va trebui să lucreze cu mai multe partide de dreapta care îl sprijină în CGMB şi e foarte greu să favorizezi un partid sau altul”, a precizat Nicuşor Dan. Primarul a vorbit şi despre ce va face dacă nu va câştiga alegerile. ”Am o meserie, am o poziţie pe care mi-am suspendat-o la Institutul de Matematică”, a spus el. Nicuşor Dan a mai afirmat că nu vrea să îşi dea o notă ci aşteaptă să fie evaluat de alegători. ”Sunt o persoană care se autoevaluează în exces, ştiu unde am greşit, ştiu ce am făcut bine, lucrul cel mai important este că am fost foarte serios şi nu mi-am bătut joc de votul oamenilor”, a completat el.

Sebastian Burduja îl pune la zid pe Nicușor Dan! Soluția pentru reducerea facturilor și rezolvarea problemei de termoficare în București: „Nu este nicio filozofie”

Primarul Capitalei a explicat în emisiunea Insider Electoral de la Prima News de ce nu a ieşit public mai mult în prima parte a mandatului. ”La începutul mandatului a fost o alegere foarte dificilă, pentru că primăria chiar era în faliment, eu nu făceam decât să eşalonez, să mă întâlnesc cu oamenii, să promit că vom plăti, şi nu puteam să ies să spun ce dezastru este. Trebuia să aleg, sau tăiam craca administrativă, sau tăiam craca politică. Aveam o responsabilitate faţă de cei care mi-au dat mandatul. Şi o perioadă am tăcut, până am rezolvat problemele astea, şi părea că nu fac nimic”, a spus Nicuşor Dan. Primarul a precizat că acum, pe buget, sunt foarte bine. ”Am avut 4 sau 5 sesiuni de împrumuturi, ne-am reabilitat faţă de lumea financiară. Acum trei ani nu venea nimeni la licitaţiile noastre, ştiau că nu plătim”, a explicat edilul. Primarul s-a referit şi la cele mai mari trei obiective, arătând că a scos primăria din faliment, a utilizat banii europeni cât de mult s-a putut, prin achiziţia de mijloace de transport în comun şi a finalizat Staţia de la Glina.

Nicuşor Dan se laudă că are peste 30% în sondaje: Candidez ca să câştig, ar fi păcat ca după aceşti 3 ani, pentru că unul am plătit datorii, în care am dus lucrurile într-o direcţie corectă, normală, să se întoarcă PSD cu ce a făcut în cei 12 ani

Pe de altă parte, Nicuşor Dan, afirmă că are peste 30% în sondaje. ”Candidez ca să câştig, ar fi păcat ca după aceşti 3 ani, pentru că unul am plătit datorii, în care am dus lucrurile într-o direcţie corectă, normală, să se întoarcă PSD cu ce a făcut în cei 12 ani”, a spus primarul despre alegerile locale din acest an.
”Cert e că o să fie alegeri într-un tur, nu ştiu dacă or să fie în septembrie, dar polarizeză, ai un partid mare care a avut mereu 30-35%, ai un primar în funcţie care are peste 30%. Şi atunci lupta se polarizează (..). Asta e frumuseţea votului în două tururi, într-un tur, oamenii votează pragmatic. Ce îmi doresc foarte tare şi de asta nu îmi place comasarea asta de alegeri locale şi naţionale, pentru că o să se suprapună teme şi nu o să avem spaţiu să ne prezentăm ideile. Oamenii nu vor avea acces facil la informaţia despre alegerile locale”, a declarat Nicuşor Dan în emisiunea Insider Electoral de la Prima News.

Primarul Capitalei a precizat că deja noi avem un deficit de democraţie prin modul în care se raportează presa la actorii politici şi o suprapunere face mesajul mai difuz.

”Absenţa la vot este de asemenea un semn electoral, nu cred că a aduce oameni icu forţa la vot e semn de democraţie”, a explicat Nicuşor Dan.

”Candidez ca să câştig, pentru că ar fi păcat ca după aceşti trei ani, pentru că unul am plătit datorii, în care am dus lucrurile într-o direcţie corectă, normală, să se întoarcă PSD cu ce a făcut în cei 12 ani”, a mai spus Nicuşor Dan.

Nicuşor Dan nu se opreşte din visat! „În acest moment, PNL nu mă sprijină pentru alegerile viitoare, dar încă nu suntem în campanie electorală”. Ce spune de apa caldă promisă înainte de alegeri

”Am speranţa că oamenii se vor informa, am speranţa că în veşnica luptă dreapta versus PSD mulţi din votanţii de dreapta îmi vor da votul din nou”, a afirmat primarul.

 

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Ce este "Sindromul Grinch" și cum se manifestă. Cum au ajuns mulți români să urască Crăciunul
Fanatik.ro
O schimbare climatică bruscă aduce Mica Eră Glaciară în Europa: Londra va fi acoperită de gheață trei luni pe an
Capital.ro
Călin Georgescu a primit decizia definitivă privind controlul judiciar. Este și bun de plată. Ce sumă îl obligă Tribunalul București să achite
Playtech.ro
Cât timp ține cozonacul: temperatura la care se păstrează pentru a rămâne fraged
Adevarul
Avertisment dur de la London School of Economics. România e pe drumul dintre „trogloditismul intelectual” și prăbușirea iminentă
wowbiz.ro
Veștile de care românii se temeau! Legea tocmai a fost publicată în Monitorul Oficial. Taxele și impozitele vor exploda începând cu ianuarie 2026
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un ciclon puternic amenință Europa! Cum se va manifesta fenomenul și ce țări vor fi afectate
iamsport.ro
Fostul fotbalist de la FCSB a câștigat 330.000 de euro la pariuri sportive: ”S-a terminat istoria! De atunci nu am mai jucat”
MediaFlux
Avertismentul economiștilor: România se îndreaptă spre o criză economică și socială uriașă
stirilekanald.ro
VIDEO Dezastru pe autostradă! 13 persoane au murit și peste 150 au fost rănite
TRAGEDIE! A MURIT! Florin Piersic: „Dumnezeu sa te aiba in paza”