Ninsorile au început să se manifeste în special în zona montană, dar au fost afectate mai multe drumuri judeţene şi naţionale de pe raza judeţelor Sibiu, Alba şi Harghita. Astfel, în Sibiu, între Cârțișoara și Bâlea Cascadă pe carosabil este zăpadă frământată de aproximativ 1- 3 centimetri.
De asemenea, având în vedere prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie şi precipitaţiile sub formă de ninsoare, din ultimele ore, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă tuturor participanţilor la traficul rutier adoptarea unei conduite preventive.
Potrivit prognozei, în după-amiaza zilei de marţi ninsorile s-ar putea extinde în afara arcului carpatic şi inclusiv municipiul Bucureşti am putea avea căderi de zăpadă din această seară, de la ora 20, chiar dacă acestea nu vor fi însemnate cantitativ. De asemenea, în sud, ninsorile vor continua şi în prima parte a zilei de miercuri.
Miercuri dimineaţă, un front atmofesric vestic va aduce zăpadă în cea mai mare parte a Transilvaniei, precipitaţiile sub formă de ninsoare urmând să se manifeste în vestul ţării pe tot parcursul zilei. De joi, ninsorile se vor limita la zona montană şi, spre seară, la Depresiunea Maramureşului.
Vineri va fi o zi liniştită la nivelul întregii ţări, însă de sâmbătă unstrat nou de zăpadă se va aşterne în toată ţara. O masă de aer din sud-vest va acoperi întreg teritoriul ţării, un un maxim în jurul orei 14.00. Ninsorile vor continua cu mai mică intensitate şi duminică, astfel că vom avea un weekend plin de zăpadă în toată ţara.