Clanul Bercea s-a reunit din nou în instanţă, la Constanţa. Fiica interlopului Bercea Mondial, Izaura Anghel a venit hotărâtă să nu dea nicio declaraţie dacă în sală nu este prezent şi Mircea Basescu. Ea i-a cerut avocatului său să mute dosarul în care soţul ei a fost arestat pentru şantajarea lui Mircea Băsescu. Atât fiica interlopului, cât şi alţi membri ai familiei sunt cercetaţi în acest dosar.
Totuşi, în faţa instanţei a vorbit Florin Anghel, fratele Izaurei, care a spus că Traian Băsescu a primit 300.000 de euro din banii plătiţi de familia sa pentru ca Bercea Mondial să fie scos din închisoare.
„Mircea Băsescu a zis că va face el demersuri şi că a luat legătura cu fratele lui, Traian Băsescu, ca să-l scape pe tata. Mircea Băsescu ne-a spus şi chiar a repetat că i-a dus lui o jumătate din bani lui Traian Băsescu. Banii au fost daţi ca să-l scoată pe tata. 600.000 de euro, în două tranşe: 250.000 şi 350.000 de euro. Ei m-au căutat pe mine să le dau banii, nu eu pe ei. Ne-a spus că va lua legătura cu fratele lui, fiind preşedinte”, a spus Florin Anghel în faţa judecătorului.
„Toţi banii erau în bacnote de 500 de euro. Am mers cu Căpăţână şi mama şi am verificat banii la un apartament în Delfinariu, unde a venit şi o femeie care s-a ocupat de verificarea banilor. Doamna era o cunoştinţă a familiei Băsescu, care lucrează la o bancă”, a mai spus Florin Anghel.
Luni seară, Traian Băsescu a declarat, într-un interviu la TVR, că are toate elementele să creadă că dosarul fratelui său este „o înscenare” şi că va vorbi despre dosar când va avea acordului lui Mircea Băsescu. „Am toate elementele sa cred ca a fost o inscenare. In regula, judecatorii vor hotari. Dar cand o sa am acordul lui, o sa vorbesc public ce stiu, ca practic stiu dosarul, nu aveam cum sa nu il stiu, e public. N-am putut sa fac nimic pentru el cand eram presedinte, acum imi iau un grad de libertate un pic mai mare. Fara a ataca mersul procesului, o sa incep sa explic”, a mai declarat Traian Basescu.