Numărul angajaţilor din Germania, la un nivel RECORD, inclusiv cu muncitori români

Numărul de persoane angajate a crescut în Germania la cel mai ridicat nivel de la reunificarea ţării în 1990, evoluţia fiind susţinută de situaţia bună a economiei şi de afluxul mare de muncitori veniţi din afara ţării, precum cei din România şi Bulgaria, dar şi din Grecia, Portugalia şi Spania.
Iulian Tudor
04 ian. 2016, 14:01
Numărul angajaţilor din Germania, la un nivel RECORD, inclusiv cu muncitori români

Aproximativ 43 de milioane de persoane au avut anul trecut loc de muncă în cea mai mare economie a Europei, în urcare cu 0,8% faţă de anul precedent. Astfel, 2015 a devenit al 12-lea an de creştere consecutivă, potrivit datelor Biroului Federal de Statistică, citate de Reuters.

Citeşte şi: Gabriel Biriş de la Finanţe, declaraţii controversate. Mesaj pentru FANTOMELE fiscale şi cei care au SĂPAT după rădăcini

De asemenea, tot mai multe persoane care locuiau deja în Germania şi-au găsit slujbe, beneficiind de îmbunătăţirea situaţiei economiei.

Potrivit statisticii germane, numărul de angajaţi a crescut în urma intrării pe piaţa muncii de persoane provenite din estul Europei, inclusiv România, Bulgaria şi Croaţia, dar şi din ţările lovite puternic de criză, precum Grecia, Portugalia şi Spania, scrie Mediafax.

Rata şomajului s-a situat în cea mai mare parte a anului trecut aproape de minimul istoric, iar în luna noiembrie se afla la 6,3%.

Croaţii pot lucra fără restricţii în Germania începând din luna iulie, în timp ce pentru români şi bulgari acestea au fost ridicate în totalitate în 2014.

Germania a înregistrat anul trecut un număr record de imigranţi (din afara UE), de 1,09 milioane, potrivit presei locale.

Mulţi dintre aceştia nu şi-au găsit încă un loc de muncă, iar o corelaţie între aceştia şi numărul de persoane angajate este foarte redusă, a afirmat un oficial al statisticii germane.

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Câte zile libere legale au mai rămas în 2025. Data la care vine următoarea minivacanță
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care cresc animale la curte. Amendă dacă nu ai o distanță minimă de 10 metri
Playtech.ro
Ce nu a avut curaj Ilie Năstase să îi spună lui Trump vreodată. Legătura uluitoare cu Klaus Iohannis
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Controverse legate de originea etnică a lui Hitler. Când a obținut dictatorul nazist cetățenia germană
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Zodiile influențate de Mercur retrograd: Aventuri neașteptate și planuri schimbate
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Culiță Sterp a fost condamnat definitiv pentru accidentul rutier din 2022. Magistrații din Cluj au decis ce se va întâmpla cu artistul
Cancan.ro
Influenceriță celebră, reținută de polițiștii aeroportului! Nu le-a venit să creadă ce văd în pașaportul ei
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu va putea candida din nou. CCR a recunoscut în mod oficial
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Sebi, tânărul ucis de Vlad Pascu în accidentul de la 2 Mai, ar fi împlinit 23 de ani. Tatăl, sfâșiat de durere, îl sărbătorește la mormânt: "Azi venim la tine în acest loc, a doua noastră casă"
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Răsturnare privind alegerile prezidențiale! Azi e ultima zi!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Evadarea lui Horațiu Potra: neputință instituțională sau complicitate tacită?