O elevă supărată că i-a fost confiscat telefonul a incendiat căminul. 19 persoane au murit

Incendiul mortal dintr-un cămin şcolar din Guyana pare să fi fost declanşat de o elevă supărată că i-a fost confiscat telefonul mobil, potrivit autorităţilor citate de BBC.
Mircea Filipescu
24 mai 2023, 09:29
O elevă supărată că i-a fost confiscat telefonul a incendiat căminul. 19 persoane au murit

Nouăsprezece persoane, majoritatea eleve, au fost ucise în incendiul izbucnit luni dimineaţă în ţara sud-americană. Se pare că dormitorul era încuiat şi avea ferestrele acoperite, ceea ce a blocat victimele.

Adolescenta suspectă se află în prezent în spital cu arsuri şi se pare că a recunoscut că a provocat incendiul.

Autorităţile se sfătuiesc acum dacă să o acuze sau nu, potrivit unei surse guvernamentale citate de agenţia de presă AFP.

Incendiul a fost declanşat în zona băii şi a distrus în cele din urmă întreaga clădire, care era parţial din lemn şi adăpostea 57 de elevi la momentul respectiv.

Supravieţuitori ai incidentului din oraşul Mahdia, situat în centrul ţării, au povestit că au fost treziţi în miez de noapte de ţipete.

Fata este suspectată că şi-a orchestrat atacul după ce a fost sancţionată pentru că avea o relaţie cu un bărbat mai în vârstă, potrivit unui raport al Associated Press.

S-a aflat că administratoarea căminului – care şi-a pierdut fiul de cinci ani în incendiu – nu a reuşit să găsească cheile pentru a descuia uşa în starea de panică.

Citeşte şi: Vulcanul Merapi din Indonezia a erupt violent. Imagini dramatice cu lava care se revarsă din craterul fumegând

De asemenea, pompierii ar fi recurs la spargerea pereţilor pentru a ajuta oamenii să scape.

Dar, iniţial, s-au luptat să stăpânească incendiul din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

Pe lângă victimele care au murit – majoritatea fete indigene -, alte câteva persoane au fost rănite. Acestea au fost transportate la spital, unele dintre ele în capitala Georgetown, iar un număr dintre ele rămân în stare gravă.

Presa locală a relatat că incendiul a fost atât de puternic încât a fost nevoie de teste ADN pentru a identifica unele victime.

Incendiul a fost catalogat anterior drept un „dezastru major” de către preşedintele Irfaan Ali.

Guyana este situată între Venezuela şi Surinam, pe coasta de nord a Americii de Sud.

Citeşte şi: Amendă record, de 1,2 miliarde de euro, pe care a primit-o Meta, compania mamă a Facebook. Ce reguli au fost încălcate

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Primă la înfrângere! Premieră mondială în fotbalul românesc. Fanatik dezvăluie un caz halucinant: explicații și amenințări. „Mă ocup de tine!” Exclusiv
Capital.ro
Când trebuie montate anvelopele de iarnă? Șoferii riscă amenzi de până la 4.325 de lei
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT