O femeie a născut înte-un avion al companiei Jet Airways. Bebeluşul a fost recompensat cu zboruri gratuite pe viaţă

Un bebeluș care s-a născut la peste 10.000 de metri înălțime după ce mama lui a intrat în travaliu prematur într-un avion al companiei Jet Airways a fost recompensat cu zboruri gratuite pe viață.
Iulian Tudor
19 iun. 2017, 17:24
O femeie a născut înte-un avion al companiei Jet Airways. Bebeluşul a fost recompensat cu zboruri gratuite pe viaţă

Fiind primul bebeluș care se naște pe un zbor al Jet Airways, compania este fericită să-i ofere nou-născutului zboruri gratuite pe orice avion al acestei companii„, se arată într-un comunicat al companiei aeriene. „Barza” a vizitat-o pe una din cei 162 de pasageri ai unui avion care zbura între orașul saudit Dammam și cel indian Cocin, fără a-i lăsa timp să aterizeze la Mumbai, oraș spre care a fost îndreptat după ce s-a aflat de nașterea iminentă.

Astfel încât echipajul a fost nevoit să recurgă la celebrul anunț: „Este vreun medic la bord?„. Din fericire un paramedic se afla în avion și a ajutat la nașterea copilului, cu concursul membrilor echipajului.

Femeia a dat naștere unui băiețel la 10.668 de metri înălțime, a precizat compania, confirmând că atât mama, cât și copilul său bine sănătoși și au fost transferați la un spital din Mumbai.

Bebelușul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, va beneficia de zboruri gratuite pe viață din partea acestei companii aeriene cu sediul la Mumbai și care operează atât pe liniile interne, cât și pe cele internaționale.

Spynews
Reacția explozivă a Biancăi Drăgușanu, după ce Gabi Bădălău a spus că familia lui nu a fost de acord cu relația lor. De ce s-ar fi temut afaceristul
Bzi.ro
Imagini de toată jena! Priviți cum doi agenți încearcă să imobilizeze un jurist pe aeroportul din Iași. Unul dintre polițiști s-a trezit la rodeo: s-a urcat călare pe bărbat în timp ce-l lipea cu fața de asfalt
Fanatik.ro
Animalul crescut de români, dar care ajunge mai mereu la export. Statul îți dă 100 de euro pe exemplar dacă îl ai în curte. Puțini oameni cunosc schema financiară
Capital.ro
Ajutor pentru românii de la BLOC. Statul plătește 750 lei. Banii până la 31 decembrie
Playtech.ro
ȘOC! Familia Ciolacu, nași de cununie pentru Anda Adam. Rochia nașei a atras TOATE privirile
DailyBusiness
Statul face concurență băncilor! Ce randament au în 2024 titlurile de stat
Adevarul
EXCLUSIV. Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale: „Nu mai pot fi spectator și să văd cum se duce țara-n cap“
Spynews
Bianca Drăgușanu povestește cum ar fi fost înșelată de Gabi Bădălău! Ar fi vrut să cucerească o cunoștință de-a ei: ”A încercat să o cumpere cu o pereche de adidași și 2.000 euro” / VIDEO
Spynews
Victor Vrînceanu nu ar fi lăsat să se implice în creșterea fiicei sale, Victoria-Venice. Andreea Antonescu i-a deschis două procese fostului iubit: „Face fără acordul meu” / VIDEO
Evz.ro
Ce escrocherie! Infractorii au golit conturile cu un singur telefon
Impact.ro
ȘOC! Alexandra Stan, DEZBRĂCATĂ pe net! Chiloții minusculi au lăsat la vedere TOT. Ce posterior apetisant are
Prosport.ro
FOTO. Imagini hot! Cum arată Doina, românca superbă care l-a cucerit pe milionarul olandez de la EURO!
wowbiz.ro
Andreea Bălan, veste de ultim moment despre relația cu Victor Cornea, când toți credeau că se căsătoresc
Cancan.ro
Ireal! Cum s-a „scuzat” un bărbat în fața soției sale, după ce a lăsat-o însărcinată pe sora ei geamănă
Playsport.ro
Aparițiile astea ale Mădălinei Ghenea trebuie INTERZISE! A pozat iar cu toate secretele la vedere și a "scăpat" imaginile pe net
kanald.ro
EXCLUSIV: Imagini cu Alexandra în rochie de mireasă. Părinții au decis să o înmormânteze în rochie albă pe fata care a fost ucisă cu sălbăticie de propriul iubit
Capital.ro
ILEGAL pentru proprietarii de teren din România. Nu poți crește asta. Te arestează pe loc
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
stirilekanald.ro
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
substantial.ro
Constantin Chiriac, Președintele FITS, Transportat la Spital după un Episod Lipotimic
MediaFlux
Putin AMENINȚĂ România! Pregătește o CONFRUNTARE DIRECTĂ
Shtiu.ro
Top 3 țări cu cei mai proști locuitori. Îi trimiți după apă, vin cu pâine! Pe ce loc sunt românii?