O femeie decedată şi un bărbat rănit grav, în urma unui accident pe DN 6

O femeie în vârstă de 41 de ani a decedat pe loc, joi seară, după ce şoferul maşinii în care se afla a derapat pe fondul carosabilului umed, într-o curbă, şi a izbit autoturismul de un TIR care circula regulamentar.
Filip Stan
21 sept. 2017, 18:07
O femeie decedată şi un bărbat rănit grav, în urma unui accident pe DN 6

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Caraş- Severin, Cecilia Dăneţ, a declarat pentru News.ro că un grav accident de circulaţie a avut loc pe DN6, între localităţile Teregova şi Armeniş.

”Conducătorul unui autoturism în vârstă de 36 de ani din judeţul Mehedinţi se deplasa dinspre Caransebeş înspre Orşova, iar într-o curbă spre stânga, între localităţile Teregova şi Armeniş, carosabilul fiind ud, a intrat în derapaj lovind cu partea laterală dreapta, un TIR care circula regulamentar, din sens opus, acesta fiind condus de un bărbat de 44 de ani, din Sălaj”, a declarat Cecilia Dăneţ. 

În urma accidentului, pasagera de pe locul din dreapta-faţă, din autoturismul care a derapat, a decedat. Aceasta avea 41 de ani.

Şoferul maşinii a fost grav rănit, fiind transportat la spital, în Caransebeş.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă şi au testat şoferul TIR-ului cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În ceea ce îl priveşte pe şoferul autoturismului, acestuia i se vor recolta probe biologice, din cauza rănilor el neputând fi testat cu etilotestul.

Traficul rutier a fost blocat aproximativ o oră, în zona accidentului, pe DN6.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Comuna din România care a luat fața bucureștenilor sau a timișorenilor. E prima localitate din țară în care toate locuințele vor fi încălzite cu energie geotermală
Capital.ro
Adio, maestre! S-a mai stins unul din marii noștri actori. A părăsit scena vieții după 40 de ani de aplauze
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poți avea legal în 2025. Ce trebuie să știe orice angajat
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Imagini cu oameni luați pe sus din sălile de sport pentru a fi înrolați în armata rusă. Sunt vizați în special imigranții
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Ținutul care a fost al României pentru o scurtă perioadă. Ce spun localnicii despre țara noastră
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Cel puțin 148 de persoane și-au pierdut viața în urma unui naufragiu! Ambarcațiunea a luat foc și s-a scufundat
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor al României s-a stins în noaptea de Înviere. Bobonete: Ce seară ți-ai ales, fix stilul tău!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Superstiții populare de Paște: Ce se spune că aduce noroc și ce trebuie evitat?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație