Madison Mcguane are 9 ani şi este o irlandeză care locuieşte în oraşul Limerick. Ea şi-a pus faimosul tricou roşu al „cormoranilor”, şi-a pus o perucă cu părul creţ şi o barbă falsă, o costumaţie destul de inofensivă, dar care a stârnit polemici, după ce micuţa a apărut astfel pe reţelele de socializare.
Mama lui Madison şi Tammy Meehan, cel care a machiat-o, a crezut de cuviinţă să o fardeze pe fată cu un pic de bronz, pentru mai multă autenticitate, iar asta a declanşat scandalul.
Marion Mcguane dă asigurări că nu este nicio ofensă la adresa atacantului egiptean. „Mo Salah este idolul lui Madison şi a dorit să se îmbrace ca el, iar părul ei este alb ca zăpada. Ea ştie totul despre el, până şi mișcările lui pe teren, modul în care joacă”, o apără Marion pe fiica sa.