O nouă linie de tramvai în București, care unește vestul de estul Capitalei. Daniel Băluță: „Vor transforma zona într-un nod intermodal modern”

Proiect foarte important pentru traficul din centrul Bucureștiului, interconectarea infrastructurii de tramvai între capetele de linie Piața Sf. Vineri și Piața Unirii va fi demarată în perioada imediat următoare, sub coordonarea directă a Sectorului 4 al Municipiului București. Anunțul a fost făcut de către primarul Daniel Băluță, în timpul unei vizite de lucru pe care a efectuat-o la șantierul de la Piața Unirii, alături de Ciprian Șerban, ministrul Transporturilor și Infrastructurii.
Filip Stan
26 nov. 2025, 15:26
O nouă linie de tramvai în București, care unește vestul de estul Capitalei. Daniel Băluță: „Vor transforma zona într-un nod intermodal modern”

„Urmare a semnării protocolului de asociere cu Primăria Municipiului București, Sectorul 4 a devenit autoritate contractantă pentru realizarea conexiunii dintre estul și vestul orașului prin interconectarea liniei de tramvai de la Piața Sf. Vineri la Piața Unirii, în zona Mitropoliei. Din acest moment, mai ales că am preluat de la Primăria Capitalei și studiul de fezabilitate, putem semna și contractul de proiectare și de execuție. Apreciez că în maximum un an, vom avea gata proiectul tehnic și vom putea începe execuția efectivă a acestui proiect adiacent lucrărilor de aici, de la Planșeul Unirii”, a transmis primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.

Între timp, constructorii care refac din temelii Planșeul Unirii – placa veche și degradată din centrul Bucureștiului – au luat un avans considerabil față de modul în care erau planificate inițial lucrările și au turnat deja o primă secțiune a noului planșeu.

Vezi și EXCLUSIV Daniel Băluță le răspunde celor care nu mai pot de grija Sectorului 4: ”Ești ales de oameni să rezolvi probleme, nu să te plângi”

În paralel, aceștia au dezafectat aproape 60% din vechea structură și au realizat 200 de piloți forați din totalul de 256 de astfel de coloane de beton, pe care se va sprijini noul planșeu și care vor deveni parte integrantă a noii construcții, despre care specialiștii garantează faptul că va avea o durată de viață de cel puțin 100 de ani.

„Aceste lucrări sunt deja „scheletul” noii structuri. Faptul că prima secțiune a planșeului nou este turnată arată că ritmul este unul consistent și că avem deja o parte de infrastructură complet nouă, modernă și stabilă. Continuăm lucrările și pregătim turnarea următoarelor bucăți ale planșeului. În același timp, având sprijinul tuturor instituțiilor publice cu atribuții în privința transportului public, Sectorul 4 va demara și alte proiecte și lucrări majore în zonă, cum ar fi consolidarea și modernizarea Pasajului Unirii, construirea unui pasaj pietonal nou, care să lege eficient și sigur stațiile Unirii 1 cu Unirii 2 – pentru că actualul tunel este depășit de fluxul zilnic, dar și interconectarea liniei de tramvai dintre Piața Sf. Gheorghe și Piața Unirii.

Toate aceste noi facilități vor fi conectate între ele cu scări fixe, lifturi și escalatoare, astfel încât oamenii care ajung cu tramvaiul la Piața Unirii să poată ajunge la metrou, în subteran, chiar din refugiul stației de tramvai și invers. Ele vor transforma zona Unirii într-un nod intermodal modern, similar cu ce am făcut la Eroii Revoluției”, a explicat Daniel Băluță.

Potrivit edilului, refacerea Planșeului Unirii nu este un proiect local, ci un proiect de siguranță metropolitană: „Este un exemplu de cum trebuie reconstruite infrastructurile esențiale dintr-un oraș mare: complet, coordonat, cu toate instituțiile la aceeași masă. Așa trebuie refăcute și podurile, și pasajele, și clădirile publice ale Capitalei. Bucureștiul nu poate funcționa pe improvizații și pe speranța că „mai rezistă încă un an”. Viitorul orașului începe cu siguranță structurală reală și cu infrastructuri care țin 100 de ani, nu 10. Angajamentul meu este clar:  tot ce am construit aici: ritm, coordonare, precizie, siguranță – trebuie extins la nivelul întregului București.”.

„Traficul din București are nevoie de soluții rapide și concrete. Lucrările de la Planșeul Unirii sunt un exemplu de intervenție făcută cu responsabilitate și cu impact direct asupra siguranței și mobilității bucureștenilor. Un exemplu de bune practici pentru relația dintre primăria Sectorului 4 și Metrorex, astfel încât stațiile de pe M1 și M2 vor deveni și mai sigure. Iar acest proiect nou de planșeu, menit să unească cele două magistrale, va oferi bucureștenilor un transport public mai sigur și mai aerisit. Daniel Băluță a demonstrat că poate gestiona proiecte complexe rapid și eficient și, de aceea, cred că această experiență și viziune a dumnealui poate fi transpusă la nivelul întregului București”, a afirmat Ciprian Șerban, ministrul Transporturilor și Infrastructurii.

Citește și EXCLUSIV Băluță punctează contra lui Ciucu: ”Am adus în Sectorul 4 de 20 de ori mai mulți bani europeni decât au fost atrași în Sectorul 6”

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
O adolescentă de 15 ani s-a ridicat din sicriu, chiar în timpul priveghiului! Cum au reacționat cei din jur
Fanatik.ro
”Niciun euro mai puțin!” Neluțu Varga anunță câți bani vrea ca să vândă CFR Cluj. Exclusiv
Capital.ro
Românii care nu își retrag banii din pensia privată, deși au atins vârsta de pensionare: Vor avea un câștig mai mare
Playtech.ro
Când se deschide Târgul de Crăciun din Craiova în 2026 și ce tematică a fost aleasă. Târgul, desemnat cel mai bun din Europa
Adevarul
România, cu mâinile legate în cazul unui atac asupra Republicii Moldova. Marea piedică, explicată de fostul șef al Armatei Române
wowbiz.ro
Amenzi de până la 50.000 de lei pentru românii care își închid balconul fără acte. În ce condiții se poate dubla impozitul pe apartament
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Armistițiul energetic dintre Rusia și Ucraina, încălcat la câteva ore după anunțul făcut de Donald Trump: „Rusia ne-a atacat”
iamsport.ro
S-a aflat! Motivul incredibil care l-ar fi convins pe Filip Stojilkovic să semneze cu Rapid
MediaFlux
Impozit majorat cu 100% pentru balcoane. Noul Cod al urbanismului pentru cei de la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT