Poliţista care lucrează la serviciul Economic era beată la volan şi se afla în maşină cu alţi doi poliţişti. Cei trei au făcut câteva ture prin centrul Focşaniului, au mers de câteva ori în sens invers într-un sens giratoriu, iar apoi şoferiţa, aflată în stare avansată de ebrietate, a pierdut controlul volanului şi a intrat în plin într-o staţie de autobuz. Bolidul pe care îl conducea a ras totul în cale şi s-a oprit într-un chioşc de ziare, în care se afla o femeie. Aceasta din urmă a ajuns la spital cu ambele picioare rupte.
Imediat după producerea accidentului, atât şoferiţa, cât şi ceilalţi doi poliţişti aflaţi în maşină au fugit de la faţa locului.
După o oră de la producerea accidentului, femeia s-a întors pentru a întreba dacă femeia din chioşc a murit, iar când i s-a spus că nu, a plecat din nou. După încă o oră s-a predat la poliţie şi, din primele informaţii, avea o alcoolemie de 0,56 la mie. Cei trei poliţişti petrecuseră toată noaptea în club, iar alcoolul a curs „gârlă”.
Poliţista băută va fi cercetată penal.