O ţară din UE introduce săptămâna de lucru de 4 zile şi program de 6 ore pe zi

Finlanda va fi ţara în care se munceşte patru zile pe săptămână şi 6 ore pe zi . Această metodă a fost promovată de premierul finlandez Sanna Marin.
Romania TV
06 ian. 2020, 12:11
O ţară din UE introduce săptămâna de lucru de 4 zile şi program de 6 ore pe zi

În vârstă de numai 34 de ani, tânăra prim-ministru, Sanna Marin a promovat un nou sistem de muncă, mai flexibil şi mai puţin obositor. Astfel, ea şi-a promovat în cadrul Parlamentului ţării ideea sa şi a trecut la lucru pentru aplicarea acesteia.

Astfel, susţine tânăra prim-ministru, cetăţenii se vor bucura de viaţa lor şi vor petrece mai mult timp împreună cu familia şi apropiaţii.

Sanna Marin este o mamă în vârstă de 34 de ani ea devine al doilea premier foarte tânăr din lume.

Doamna premier conduce o coaliţie de centru-stânga împreună cu alte patru partide ce sunt conduse tot de femei, între care trei dintre acestea au vârste sub 35 de ani.

„Cred că oamenii merită să petreacă mai mult timp cu familiile lor, cu cei dragi, să facă ce le place cel mai mult, să se ocupe de cultură ” şi de toate lucrurile care le plac, a mai spus Marin.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT