„Omul zburător” nu a reuşit să traverseze Canalul Mânecii cu Flybord-ul său. Franky Zapata a căzut în mare

Franky Zapata, ”omul zburător”, care a plecat joi dimineaţa de la Sangatte (Pas-de-Calais) - în picioare, pe "Flyboard"-ul său -, a eşuat în traversarea Canalul Mânecii, după ce a căzut în mare la nivelul punctului de realimentare cu kerosen şi a fost salvat, relatează AFP.
Filip Stan
25 iul. 2019, 10:31

Potrivit unei conversaţii radio auzite de o jurnalistă AFP, el a fost salvat ”conştient”. Potrivit mai multor surse, Zapata a căzut în apele engleze, chiar lângă vaporul de alimentare cu kerosen, şi a fost salvat de scafandrii de pe vapor.

”El a avut o problemă la nivelul realimentării între apele franceze şi engleze. Brusc nu a putut efectua procedura. Aşadar traversarea (Canalului) Mânecii este anulată”, a declarat un purtător de cuvânt al echipei Zapata, refuzând să confirme în mod explicit faptul că acesta a căzut.

În vederea efectuării acestei traversări, la 110 ani după Louis Blériot, primul aviator care a traversat strâmtoarea pe calea aerului, Franky Zapata era nevoit să-şi alimenteze cu kerosen – în zbor – aparatul zburător, de partea engleză a acesteia, la 18 kilometri distanţă de coasta franceză.

Campion al Europei şi lumii la jet-ski, acest bărbat originar de la Marsilia, în vârstă de 40 de ani, miza pe o traversare în 20 de minute până pe coasta engleză, în zona St Margaret’s Bay, zburând cu 140 de kilometri pe oră, la 15 sau 20 de metri deasupra apei.

Citeşte şi „Omul Zburător” vrea să traverseze Canalul Mânecii într-un Flyboard. Prefectura maritimă i-a dat un aviz nefavorabil VIDEO

În combinezonul său negru cu roşu, cu faţa protejată de viziera căştii sale negre, el a survolat digul, iar apoi a dispărut, în câteva secunde, la orizont, deasupra mării – pe care navigauu, în depărtare, câteva veliere -, conducând cu ajutorul unui joystick pe care-l ţinea într-o mână

”Traversarea Canalului Mânecii este o provocare fizică şi tehnică pe care o pregătim de şase luni. A fost necesar să se împingă limitele de consum ale maşinii”, a declarat Zapata miercuri, în timpul unor teste pe litoral, mândru de faptul că  a ”creat o nouă modalitate de a zbura”.

La 14 iulie, la defilarea militară pe Champs-Elysées, Franky Zapata a oferit un spectacol futurist – cu puşca în mână, el a zburat la câteva zeci de metri de la sol pe invenţia sa, ”100% dezvoltată în Franţa”, la Rove (Bouches-du-Rhône). Vapoare urmau să-l escorteze până la aterizarea sa la Dover.

„Flyboard”-ul, o maşină zburătoare autonomă alimentată cu kerosen depozitat în rucsacul său, este dotat cu cinci mini-turboreactoare care îi permit să decoleze şi să zboare cu până la 190 de kilometri pe oră, cu o autonomie de aproximativ zece minute.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ultimă oră. Universitatea Craiova, sancționată drastic de UEFA!
Capital.ro
Ajutorul pentru încălzire în iarna 2026-2027. Regulile ANPIS pentru a primi sprijin financiar chiar din noiembrie. Care e data-limită pentru cereri
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT