Breaking
News
Stephane Dujarric, purtător de cuvânt al secretarului general al Organizației Națiunilor Unite, Antonio Guterres, a precizat într-o conferință de presă că este vorba de 36 de supraviețuitoare de etnie kurdă, din comunitatea religioasă închisă yazidi. Celor eliberate li s-a acordat asistența imediat necesară, inclusiv cazare, îmbrăcăminte și prim ajutor medical și psihologic, informează Agerpres.
„Este inimaginabil au îndurat aceste femei și fete”, a afirmat coordonatoarea asistenței umanitare din Irak, Lise Grande.
Se estimează că gruparea Stat Islamic mai ține în captivitate până la 1500 de femei și fete, care sunt expuse la abuzuri sexuale repetate.