Oraşul din România unde au fost interzise grătarele, manelele şi dedicaţiile

Potrivit unei note interne a primarului Nicolae Robu, la evenimentele organizate în spațiul public în Timișoara, nu vor mai fi încinse grătarele, nu se vor mai asculta manele şi nu vor mai fi dedicaţii.
Iulian Tudor
26 nov. 2019, 20:54
Oraşul din România unde au fost interzise grătarele, manelele şi dedicaţiile

„Având în vedere unele lucruri neavenite, petrecute în orașul nostru la diverse evenimente, dispun următoarele: Se interzice interpretarea/difuzarea de manele pe domeniul public al Municipiului Timișoara, în aer liber, precum și practica anunțării de dedicații, indiferent cine și pentru cine le solicită. Se interzice folosirea pe domeniul public al Municipiului Timișoara, în aer liber, a grătarelor, proțapurilor și altor ustensile de gătit cu foc deschis, generatoare de fum și degajatoare de mirosuri de bucătărie de intensități deranjante”, se arată în nota trimisă Societății Piețe SA, Biroului Autorizare Activități Comerciale, Biroului Organizare Evenimente și Poliției Locale.

Nicolae Robu a precizat că cei care nu vor respecta acest ordin vor fi sancţionaţi drastic.

Hotărârea a fost luată după ce pe rețelele de socializare au apărut mai multe filmulețe în care pot fi auzite manele și dedicații, făcute chiar și primarului Robu, relatează Opinia Timișoarei.

Vezi în ce oraş din România sunt interzise manelele. Decizia, adoptată de Consiliul Local

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Universitatea Craiova, salt uriaș în clasamentul coeficienților! Oltenii pot egala performanța FCSB de acum 2 ani
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Cine poate ieși la pensie în 2027. Calendarul pensionării și termenul pentru depunerea dosarului
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Noi reguli pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va obține sau reînnoi mai greu permisul de conducere
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT